Economie
Zece oraşe mari din Italia sunt în pericol de faliment
Zece oraşe mari din Italia sunt în pericol de a intra în încetare de plăţi, Napoli şi Palermo fiind în capul „listei negre”, potrivit cotidianului La Stampa, situaţie care evidenţiază presiunea datoriile autorităţilor locale asupra celei de-a treia mari economii din zona euro.„Cel puţin zece oraşe mari, cu peste 50.000 de locuitori, sunt în pericol de faliment”, scrie La Stampa, citând specialişti guvernamentali lăsaţi neidentificaţi.
Articolul publicaţiei italiene vine după ce la sfârşitul săptămânii trecute două regiuni din Spania au anunţat că vor cere ajutorul guvernului central pentru a-şi putea plăti datoriile. Alte câteva dintre cele 17 regiuni autonome din Spania, între care Catalonia, Andalucia şi Castilla La Mancha, ar putea cere de asemenea ajutor financiar.
O decizie a guvernului Italiei obligă autorităţile locale să scadă cu 25% valoarea contabilă a unor active, rezultând deficite mari în finanţele acestora. Activele vizate includ venituri din surse precum amenzi şi taxe de managementul deşeurilor, de foarte multe ori supraestimate de autorităţile locale în planurile bugetare.
Premierul Italiei, Mario Monti, s-a declarat, săptămâna, trecută, „foarte îngrijorat” că autorităţile regionale din Sicilia se îndreaptă spre faliment. Datoria autorităţilor regionale din Sicilia se ridica la 5,3 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut, potrivit Bloomberg.
Italia se află, alături de Spania, sub presiune pe pieţele financiare, în contextul crizei datoriilor din zona euro.