Economie
O firmă bulgară vrea să construiască 7 microhidrocentrale pe Someş până în 2016
7 microhidrocentrale, în valoare de peste 220 de milioane de euro ar urma să fie dezvoltate pe cursul râului Someş, în urma unui parteneriat public-privat, potrivit unei informări venite de la Consiliul Judeţean (CJ) Cluj. Una dintre ele va fi pe teritoriul judeţului Cluj, în comuna Vad.
În acest sens a fost efectuată o vizită de lucru de către o delegaţie română, în cursul săptămânii trecute, la sediul firmei PVB Power Bulgaria AD, o companie cu acţionariat italian care urmăreşte dezvoltarea energiei din resurse regenerabile prin valorificarea potenţialului hidroenergetic al râurilor de pe teritoriul Europei. Din delegaţie a făcut parte Horea Uioreanu, preşedintele CJ şi încă 18 persoane, printre care primarul municipiului Dej şi primarul comunei Vad, precum şi reprezentanţi ai primăriilor din zona Someş, din judeţul Sălaj.
Potrivit informării venite de la CJ, în cadrul acestei vizite s-a discutat despre posibilitatea unui parteneriat public-privat cu firma PVB Power Group S.p.A., parteneriat care s-ar putea concretiza prin realizarea unui număr de şapte microhidrocentrale pe râul Someş, dintre care una şi pe teritoriul judeţului Cluj, în comuna Vad, valoarea totală a proiectului “Someş River” fiind de peste 220 de milioane de euro. Construcţia microhidrocentralelor se va derula pe parcursul a trei ani, aceasta debutând în cursul anului 2013.
Uioreanu a discutat cu reprezentanţii firmei posibilitatea construirii unei microhidrocentrale şi în municipiul Dej.
„Potenţialul hidroenergetic al judeţului Cluj este unul extrem de ridicat, putând contribui la dezvoltare economică accelerată a judeţului. Astfel, proiectul ”Someş River” vine în întâmpinarea locuitorilor judeţului, aceştia putând beneficia atât de o energie mai ieftină cât şi de o agricultură locală performantă, care nu va mai avea de suferit pe timp de secetă”, a declarat Preşedintele CJ Cluj.