monitorulcj.ro Menu
Economie

Sindicatele s-au plâns FMI că Guvernele României nu au ajutat societăţile cu probleme

Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS) şi cei ai CNS „Cartel ALFA” au susţinut, în faţa reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional, că nici guvernele anterioare şi nici cel actual nu au întreprins nimic pentru a veni în sprijinul societăţilor cu probleme, respectiv cu pierderi, potrivit unui comunicat de presă, remis, joi, Agerpres.

„Singura măsură avută în vedere de decidenţii politici a fost vânzarea pachetelor majoritare de acţiuni ale societăţilor cu profit, transformând astfel România într-o colonie economică. Având în vedere faptul că în perioadă de criză vânzarea acţiunilor companiilor profitabile se face la valori infime, simbolice, confederaţiile sindicale au propus metoda privatizării prin aport de capital (45-49%), concomitent cu delegarea atribuţiilor de administrare pe o perioadă de maxim cinci ani, urmând ca vânzarea acţiunilor rămase să se facă treptat, pe un interval mai lung de timp”, se arată în document.

În ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă, reprezentanţii celor două confederaţii sindicale au readus în discuţie utilizarea fondurilor nerambursabile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, ca o soluţie de creare de locuri de muncă uşor şi rapid de pus în practică, coroborată cu investirea fondurilor financiare rezultate din privatizările anterioare precum şi cu investirea fondurilor rezultate din aplicarea legii 'off-set-ului'.

Comunicatul precizează că în evaluarea părţii sindicale, prin utilizarea resurselor menţionate, ar putea fi create cel puţin 200.000 de locuri de muncă.

Reprezentanţii celor două confederaţii sindicale solicită Guvernului României să apere şi să susţină cu prioritate interesul naţional în cursul negocierilor cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

Oficialii Blocului Naţional Sindical (BNS) şi cei ai CNS „Cartel ALFA” au participat în perioada 2-3 august 2012 la o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene.

A şasea misiune de evaluare a Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru acordul preventiv cu România a început în 31 iulie la Bucureşti şi se va încheia în 13 august.

Vizita FMI va avea loc în acelaşi timp cu cea a delegaţiilor Comisiei Europene şi Băncii Mondiale

Acordul dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST (3,6 miliarde de euro), reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la Fond.