monitorulcj.ro Menu
Economie

Agenţiile de turism clujene au trecut printr-o „selecţie naturală”

Nici consumatorii nu au mai depus reclamaţii la Protecţia Consumatorilor, nici instituţiile competente nu au mai semnalat probleme majore.

Piaţa locală a agenţiilor de turism pare a se fi curăţat de „uscături”, astfel că, în plin sezon al concediilor şi implicit al contractelor clujenii nu s-au mai înghesuit cu reclamaţii la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj.„Anul trecut au fost câteva cazuri de faliment, dar anul acesta nu am mai întâmpinat probleme majore, agenţiile s-au selectat. Nici reclamaţii de la clujeni nu am mai primit în ultimul timp”, spune Lucia Jimborean, inspector CJPC.Ministerul nu a depistat niciun caz de agenţie în ilegalitate Spre deosebire de anii trecuţi când au fost consemnate şi în judeţul nostru cazuri de agenţi economici care să funcţioneze în ilegalitate, sau cărora să le fie retrasă autorizaţia de funcţionare pe fondul neregulilor identificate de autorităţi, anul acesta nicio unitate locală nu este inclusă în lista neagră pe 2012, publicată acum două săptămâni de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).Inspectorul CJPC Cluj, Lucia Jimborean, atrage atenţia că, în cazul apelării la serviciile unor agenţii fără licenţă, clientul nu e acoperit în ceea ce priveşte despăgubirea şi îi sfătuieşte pe consumatori să verifice dacă agenţiile au documentele afişate la loc vizibil.Clujenii pot consulta lista unităţilor licenţiate urmând următorul link: http://www.mdrt.ro/turism/unitati-clasificateAtenţie totuşi la „oferte!”Nu toate agenţiile clujene sunt „lipsite de pată”, astfel că, în cadrul controalelor efectuate la agenţiile de turism, inspectorii clujeni au identificat câteva oferte promoţionale care puteau induce în eroare consumatorii. Un astfel de sejur cu probleme avea un preţ afişat de 110 euro, când în realitate preţul era de 120 euro, fără a menţiona faptul că preţul de 110 euro era valabil doar pentru lunile octombrie, noiembrie, decembrie. Mai mult pentru grupurile mai mari se putea percepe şi un supliment de maxim 10 euro/persoană şi nicidecum o reducere care să echivaleze preţul promovat de 110 euro.Un alt anunţ al unei excursii la Disneyland Paris la preţ de 217 euro, era postat alături de informaţia „Rezervă acum vacanţa ta de vară şi beneficiază de o reducere de până la 200 euro!”. Potrivit conducerii CJPC Cluj, din modul în care este concepută oferta se înţelegea că tariful de 217 euro poate fi redus cu până la 200 euro, când de fapt preţul afişat de  217 euro este cel deja redus.