monitorulcj.ro Menu
Economie

Află ce produse s-au scumpit cel mai mult în luna iulie

Rata anuală a inflaţiei s-a plasat în iulie la 3%, după o creştere a preţurilor de 0,59% faţă de iunie, potrivit datelor anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), arată Mediafax.

,,În luna iulie 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,1%, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,8% fiecare", arată INS, într-un comunicat.

La alimente, cea mai mare creştere a preţurilor, de 1,5%, a fost înregistrată la fructe proaspete. Cartofii au avut cea mai mare scădere de preţ (6,2%). În ceea ce priveşte mărfurile nelimentare, creşteri mai mari au fost consemnate la energia electrică (5,3%) şi ţigări (1,2%), iar la servicii tarifele la telefonie (1,9%) şi transport aerian (tot 1,9%).

,,reşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (august 2011 - iulie 2012) faţă de precedentele 12 luni (august 2010 - iulie 2011) determinată pe baza IPC este de 2,8%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 2,9%", se precizează în comunicatul INS.

În luna iunie rata lunară a inflaţiei a fost negativă, preţurile scăzând cu 0,04%, ca urmare a ieftinirii alimentelor. Banca Naţională a României prognozează pentru acest an o rată a inflaţiei de 3,2%, ţinta fiind de 3%, cu interval de variaţie de plus/minus un punct procentual.

La începutul lunii august banca centrală a anunţat că menţine prognoza pentru inflaţia la final de an, de 3,2% în acest an şi 3% în 2013, dar a arătat că majoritatea riscurilor acţionează în direcţia depăşirii acestor niveluri, printre care preţurile internaţionale la materii prime şi alimente, implementarea reformelor, ajustarea fiscală şi tensiunile politice.