Economie
Cât valorează brandul IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA evaluează propriul brand la nouă miliarde de euro , cifră la care a ajuns folosind date interne şi analize externe, potrivit unor informaţii prezentate de companie în cadrul unei modificări a structurii corporatiste, informează Mediafax.
"Nu vom fi niciodată la fel de transparenţi ca o companie listată. De câţiva ani, ambiţia noastră a fost să devenim mai transparenţi şi mai uşor de înţeles", a declarat purtătorul de cuvânt al IKEA, Anders Bylund, scrie WSJ.com.
IKEA, companie nelistată la bursă, cunoscută pentru discreţie, s-ar plasa astfel undeva între locul 31 şi poziţia 89 în diverse topuri ale celor mai valoroase branduri din lume.
Millward Brown, parte a gigantului media WPP, estimează în cel mai recent top al brandurilor că cea mai valoroasă marcă din lume este Apple, evaluată la 183 miliarde de dolari, reprezentând aproape o treime din capitalizarea de piaţă a companiei, de 581 miliarde de dolari.
Interbrand, parte a Omnicom Group, consideră că valoarea brandului Apple este de 33,5 miliarde de dolari, pe locul 8 în lume, după Microsoft - locul 3, 59 miliarde de dolari, IBM sau Coca-Cola, locul 1, 71,9 miliarde de dolari.
Interbrand evaluează marca IKEA la 11,9 miliarde de dolari, pe locul 31 în lume. Millward Brown plasează marca retailerului suedez de mobilier la 9,2 miliarde de dolari, pe poziţia 89 în lume.
IKEA a precizat că a utilizat date interne, dar şi analize "din afară", pentru a estima valoarea propriului brand.
"Evaluarea unui brand este în acelaşi timp artă şi ştiinţă. Este simplu în teorie, dar greu de stabilit în realitate. Depinde de cât ar plăti un client pentru un suc colorat caramel versus cât ar plăti pentru o (Coca-Cola) Coke", comentează pentru WSJ.com Allen Adamson, director al Landor Associates, firmă de branding din grupul WPP.
Pentru a stabili valoarea unui brand, Interbrand ia în calcul indicatori precum performanţele financiare ale unei companii, estimările operaţionale pe următorii cinci ani, dar şi sondaje în rândul consumatorilor. Compania efectuează sondaje online la care participă mii de consumatori, dar foloseşte şi evaluări realizate de experţi şi comparaţii cu mărci concurente.
Millward Brown efectuează două milioane de sondaje online şi faţă în faţă pe an, în peste 30 de ţări din lume, evaluând preferinţele consumatorilor referitoare la aproximativ 8.000 de branduri.
IKEA a înregistrat în anul fiscal 2011, încheiat pe 31 august, un profit de 2,97 miliarde de euro, la vânzări de 25,2 miliarde euro.