Economie
Nu se poate face o paralelă între închiderea Nokia şi cea a Mechel, afirmă ministrul Liviu Pop
Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, consideră că nu se poate face o paralelă între închiderea fabricii finlandeze Nokia de la Jucu, din 2011, la doar patru ani şi jumătate de la semnarea actului de înfiinţare, şi posibila sistare a activităţii combinatului Mechel din Câmpia Turzii, informează Agerpres.
,,La Câmpia Turzii discutăm de o fabrică înfiinţată în urmă cu 100 de ani, în comparaţie cu o fabrică construită peste noapte, cum a fost Nokia, la Jucu", a afirmat ministrul Liviu Pop, marţi, la Câmpia Turzii, într-o conferinţă de presă.
În opinia sa, în prezent 'este mai puţin important dacă în 2003 a fost bine sau rău încheiat contractul de privatizare al Combinatului 'Industria Sârmei', preluat de ruşii de la Mechel'.
,,Azi trebuie să vedem dacă a fost respectat acest contract şi dacă angajatorul poate să îşi ia valiza şi să plece fără să facă, în prealabil, lucruri la care este obligat. Şi de ce să nu convingem Mechel să rămână la Câmpia Turzii? Potrivit domnului Fedorov (Serghei Fedorov, director general Mechel Câmpia Turzii, n.r.), vor rămâne în producţie doar 238 de muncitori. Nu se ştie cu exactitate de ce Mechel vrea să plece de la Câmpia Turzii", a spus ministrul Liviu Pop, adăugând că sunt semne de întrebare legate de respectarea obligaţiilor asumate, prin contractul de privatizare, de către patronii ruşi ai Mechel din Câmpia Turzii.
,,La nivelul Guvernului suntem obligaţi să facem primii paşi şi vom avea o discuţie cu miniştrii Economiei şi Finanţelor şi cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) pentru a vedea care este situaţia contractului de privatizare şi a consecinţelor acestuia. Dacă se vor constata nereguli vor fi sesizate organele statului - dacă este vorba de concurenţă neloială, abuz în funcţie, sau neglijenţă în serviciu. Vom încerca desecretizarea acestui contract", a spus Liviu Pop.
El a subliniat că România nu a finalizat procesul de privatizare a companiilor cu care s-a angajat faţă la FMI, atunci când a contractat împrumutul de 20 de miliarde de euro, în 2010, prin urmare procedurile vor fi reluate în perioada următoare, fără alte întârzieri.
Grupul rus Mechel a încheiat anul fiscal 2011 cu un profit de 728 milioane de dolari, în creştere faţă de 2010, când profitul a fost de 657,2 milioane de dolari. În 2008, compania siderurgică Mechel de la Câmpia Turzii a avut, doar în pentru primele şase luni ale anului, un câştig net de 83 de milioane de lei (22,6 milioane de euro). Acţiunile Mechel Câmpia Turzii au scăzut, marţi, la bursă, cu 69%. AGERPRES