Economie
Clujul este pe locul doi în ţară la construcţia de locuinţe din 2011
Judeţul nostru a reuşit să păstreze nivelul din 2010 spre deosebire de alte zone ale ţării unde declinul pare a fi luat avânt.
Aproape 3200 de locuinţe au fost finalizate în 2011 în Cluj, cifra clasându-ne pe locul al doilea în ţară după Ilfov, unde au fost înregistrate puţin peste 3800 de case noi potrivit hărţii construcţiei de locuinţe realizată de Ziarul Financiar pe baza datelor centralizate în această vară de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Dacă la numărul de construcţii suntem pe poziţia secundă, la diferenţa faţă de 2010 ne situăm, cu +0,2% pe poziţia a 14-a fiind ultimii din plutonul judeţelor care au înregistrat creştere. Lider la majorare este Mehedinţiul unde s-au finalizat cu peste 100% mai multe case. Judeţul e secundat de Tulcea cu +56% şi de Botoşani cu +50%. Surpriza negativă vine chiar din Capitală, unde numărul locuinţelor finalizate anul trecut a scăzut cu aproape 30%, la 1.960 de unităţi, Bucureştiul fiind de altfel, după Mureş, regiunea cu cea mai puternică scădere din piaţa locuinţelor anul trecut.
Per total, piaţa pare să-şi revină
Datele INS arată că numărul de locuinţe finalizate anul trecut a scăzut la nivel naţional cu 4.356 unităţi, la 44.456, cu 7% mai puţine faţă de anul anterior, însă scăderea nu este atât de dramatică prin comparaţie cu declinul de 23% înregistrat în 2010 comparativ cu 2009.
Faţă de perioada de boom atinsă pe acest segment în 2008 numărul locuinţelor predate la cheie anul trecut s-a redus cu 34%.
Locul doi în regiune
Potrivit unui studiu realizat de compania polonezeă de cercetare PMR piaţa românească se menţine pe poziţia a doua în rândul celor şase pieţe analizate, din punct de vedere al numărului de locuinţe noi finalizate anual, după Polonia, care conduce detaşat, cu 130.954 de unităţi anul trecut (faţă de 165.189 în 2008). Pe următoarele poziţii se află în ordine descrescătoare Cehia, cu 28.628 locuinţe finalizate în 2011, faţă de 41.649 unităţi în 2007, Bulgaria (14.012 locuinţe în 2011/22.058 unităţi în 2009), Ungaria (12.655 în 2011/41.084 în 2005) şi Slovacia (11.500 în 2011/18.834 în 2009).
Raportul PMR arată că în 2011 piaţa rezidenţială din Europa Centrală a căzut la un nivel minim istoric, având în vedere că anul trecut au fost finalizate în cele şase ţări analizate 242.205 locuinţe, cu aproape o treime mai puţine comparativ cu anii de boom, 2007-2008.
Cea mai rapidă scădere a fost înregistrată în Ungaria, unde atât persoanele fizice (-61%), cât şi companiile (-76%) au construit un număr redus record de locuinţe. Clasa de mijloc, cea care era investitorul principal în locuinţe noi pentru uz propriu, a avut mai puţine resurse financiare. De asemenea, companiile au planificat mai puţine dezvoltări având în vedere că preţurile au scăzut şi era de asemenea o piaţă dificilă pentru locuinţe noi. De fapt, proiectele de peste 1.000 de locuinţe, în număr mare în urmă cu doar câţiva ani, acum au dispărut de pe piaţă.