Economie
CE anchetează Gazprom pentru obstrucţionarea concurenţei în Europa Centrală şi de Est
Comisia Europeană (CE) a început o investigaţie pentru a determina dacă grupul rus Gazprom obstrucţionează concurenţa pe pieţele de gaze naturale din Europa Centrală şi de Est, potrivit unui comunicat al Executivului UE, care notează că va trata cazul drept o chestiune prioritară, arată Mediafax.
"Comisia este îngrijorată că Gazprom ar putea abuza de poziţia dominantă pe care o deţine pe pieţele upstream de distribuţie de gaze din state membre aflate în Europa Centrală şi de Est", încălcând legislaţia concurenţei din Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat al CE.
CE anchetează "trei practici suspectate drept anti-concurenţiale" în Europa Centrală şi de Est. Grupul rus furnizează aproximativ un sfert din gazele naturale consumate în UE.
În primul rând, Comisia suspectează că Gazprom a "divizat" pieţele de gaze prin obstrucţionarea fluxului liber de gaze naturale în statele membre din regiune. În al doilea rând, Gazprom ar fi prevenit diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze, iar în al treilea rând grupul rus ar fi impus "preţuri incorecte" asupra clienţilor prin legarea preţurilor la gaze de cotaţiile petrolului.
"Astfel de acţiuni, dacă vor fi dovedite, pot constitui restricţionarea concurenţei şi pot conduce la preţuri mai mari şi la deteriorarea securităţii aprovizionării. În final, o astfel de conduită poate afecta consumatorii din UE", notează CE.
Comisia Europeană a efectuat anul trecut inspecţii la sediile Gazprom şi ale companiilor din regiune care cumpără gaze de la grupul rus, inclusiv subsidiarele ungare ale grupurilor germane RWE şi E.ON Ruhrgas, grupul austriac OMV şi compania polonă PGNiG, pentru a aduna informaţii privind preţurile şi sursele de aprovizionare cu gaze naturale, potrivit Bloomberg.
Dacă Executivul UE determină că o companie a încălcat legislaţia europeană a concurenţei, aceasta poate fi amendată cu până la 10% din venitul anual.
Gazprom a cedat în negocierile cu companiile germane şi franceze, acceptând preţuri mai mici, însă statele din Europa Centrală şi de Est nu au reuşit să obţină concesii semnificative, comentează pentru Bloomberg Patrick Heren, consultant specializat în industria gazelor.
"Gazprom este ultimul mare distribuitor de gaze care impune în mod feroce condiţiile comerţului internaţional dezvoltate în anii '60 şi '70, depăşite încă din 2000. Restricţii privind destinaţia gazului, interdicţii pe re-trading şi politica de preţuri legată de cotaţiile petrolului sunt practici adecvate numai pe pieţele administrate neconcurenţial", spune consultantul britanic.
Guvernul Lituaniei a cerut anul trecut Comisiei Europene să ancheteze Gazprom pentru că a refuzat să reducă preţurile la gaze după ce statul a anunţat că va despărţi operaţiunile de furnizare de cele de transport al gazelor. Overgas, cel mai mare distribuitor privat de gaze din Bulgaria, unde Gazprom este acţionar, a depus în 2010 o reclamaţie la CE, după ce compania de stat Bulgartransgaz a blocat accesul la o conductă de înaltă presiune.
Gazprom estimează că veniturile din exporturi către Europa vor creşte în acest an la 61 miliarde dolari, de la 57 miliarde dolari în 2011. Recordul a fost stabilit în 2008, când grupul rus a încasat 64 miliarde dolari din exportul pe pieţele UE.
România a consumat anul trecut 14,2 miliarde metri cubi de gaze naturale, din care 11,4 miliarde din producţie internă şi 3 miliarde din import. România importă gaze de la Gazprom prin firmele WIEE şi Imex Oil.
Importurile de gaze naturale au scăzut în primul trimestru al acestui an cu 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, acoperind aproape o treime din consum, iar preţul de achiziţie a urcat cu 25,8%, la 497 dolari pe 1.000 metri cubi, potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.
Foto: www.facebook.com