monitorulcj.ro Menu
Economie

De ce nu e bine să stimulăm consumul?

Stimularea consumului pentru reluarea creşterii economice e periculoasă, cu conotaţii sociale şi politice, având în vedere că se apropie alegerile şi sunt 5 milioane de pensionari. „Să stimulăm consumul ca să avem creştere economică nu pot să o calific decât ca pe o idee proastă. Nu putem să o punem în practică. Românii trebuie să fie lăsaţi şi stimulaţi să muncească şi să stimuleze producţia, iar consumul va creşte în primul rând în zonele unde avem creştere de producţie, cum ar fi exporturile.

Sunt 5 milioane de pensionari şi doar 4 milioane de angajaţi, iar stimularea consumului este o idee periculoasă întrucât are o bază socială şi politică”, a declarat Isărescu, citat de Mediafax. Guvernatorul a arătat că Banca Naţională l-a împuternicit să spună că pentru o creştere economică durabilă este nevoie de trei lucruri: “stimularea muncii, stimularea muncii, stimularea muncii”, în primul rând prin investiţii şi crearea de locuri de muncă. “Mi se pare nefezabilă, dar şi periculoasă chiar, repetarea aproape excesivă că nu avem creştere economică pentru că nu stimulăm consumul. Păi cum să stimulăm dacă noi am avut un consum mult mai mare, cu 14% mai mare decât producţia internă. Stimularea consumului în condiţiile actuale înseamnă revenirea la aceeaşi problemă, a sustenabilităţii”, a precizat Isărescu.

Fiscalitate mare la nivelul întreprinderilor

Mai mult, Isărescu a afirmat ieri că România are, prin comparaţie cu alte state, o fiscalitate relativ redusă la nivelul PIB, dar extrem de împovărătoare când e vorba de fiecare companie în parte. “Povara pe întreprinderea plătitoare este 60-70%. Toţi care sunt în producţie sunt împovăraţi (de taxe - n.r.), de aceea probabil şi munca la negru. Nici nu cred că putem s-o combatem (munca la negru - n.r.) doar printr-o decizie. România este o ţară cu fiscalitate redusă la nivelul PIB şi cu fiscalitate foarte mare, extrem de împovărătoare, la nivelul întreprinderilor”, a continuat Isărescu.

Pe de altă parte, guvernatorul BNR recunoaşte că nu vor putea fi reduse contribuţiile de asigurări sociale până când nu se va remedia dezechilibrul dintre contribuabilii care muncesc, puţin peste 4 milioane, şi beneficiarii de asistenţă socială, de peste 5 milioane. “Există o presiune normală a acestora (beneficiarii de asistenţă socială - n.r.) care sunt votanţi şi sunt mai mulţi, şi vin la vot într-o probabilitate mai mare decât ceilalţi. Te împing într-o direcţie greşită şi probabil este principalul motiv pentru care nu avem şi o îmbunătăţire de rating”, a arătat Isărescu.