Economie
Ponta: Păstrăm cota maximă de impozitare la 16% până în 2016 sau până când UE impune un regim unitar
Cota maximă de impozitare va fi menţinută la 16%, chiar şi în condiţiile introducerii unor cote de impozitare de 8% şi 12% pentru persoane cu venituri reduse, în perioada 2012-2016 sau până când Uniunea Europeană va impune un regim de impozitare unitar, a declarat premierul Victor Ponta, scrie Mediafax.
"Păstrăm cota unică în perioada 2012-2016 sau până în momentul în care Uniunea Europeană va impune un regim de impozitare unitar", a spus Ponta la RTV.
El a susţinut că, în prezent, România şi Bulgaria practică "un dumping fiscal", în Germania fiind plătit un impozit de 45%.