Economie
Recuperatorii de credite vor să intre pe piaţa împrumuturilor ipotecare
Recuperatorii oficiali de creanţe încep să îşi mute interesul de la recuperările simple de credite de consum sau facturi spre piaţa creditelor ipotecare cu probleme, unde businessul este mai mare şi rata de recuperare este mult mai ridicată, arată Mediafax.
Aceştia sunt dispuşi să plătească cel mult un sfert din valoarea garanţiei, dar bancherii vor cel puţin jumătate mai ales că negocierile se poartă doar pe garanţii "bune", cum sunt locuinţele din Capitală sau din oraşele reşedinţă de judeţ.
"Am avut aşteptări optimiste în ceea ce priveşte cumpărarea de portofolii de credite ipotecare, dar deocamdată nu s-a materializat nimic din cauza diferenţei dintre preţul cerut şi cel oferit. Credem că 25% este un preţ corect pentru că odată cu vânzarea băncile evită anumite costuri legate de valorificarea garanţiei şi în plus eliberează o parte din provizioane", afirmă Georg Kovacs, directorul general al recuperatorului EOS KSI şi preşedintele Asociaţiei de Management al Creanţelor Comerciale (AMCC).
Numai creditele de consum au făcut până acum obiectul tranzacţiilor dintre bănci şi firmele specializate în recuperarea de creanţe, finanţările garantate cu ipoteci ajunse în neperformanţă fiind gestionate intern sau prin intermediul subsidiarelor specializate.
Creditele de consum se vând la circa 10-12% din valoarea creanţei, potrivit datelor EOS KSI.