monitorulcj.ro Menu
Economie

FMI înrăutăţeşte prognoza pentru creşterea economiei mondiale

Eşecul liderilor din Statele Unite şi Europa de a-şi rezolva problemele fiscale ameninţă o recuperare a economiei mondiale deja lentă şi aflată în dificultate, a avertizat Fondul Monetar Internaţional (FMI), arată Mediafax.

Fondul a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei mondiale în anul următor şi a oferit argumente criticilor austerităţii, afirmând că guvernele au subestimat sistematic impactul creşterilor de taxe şi reduceilor de cheltuieli asupra avansului economic, potrivit Financial Times.

Instituţia internaţională se aşteaptă acum ca economia să crească cu 3,6% anul următor, după ce în iulie anticipa 3,9%. Această prognoză presupune, însă, că Statele Unite vor lua măsuri pentru a împiedica un proces automat de renunţare la reduceri de taxe şi de introduceri de tăieri ale cheltuielilor, în timp ce în zona euro statele vor urma planul Băncii Centrale Europene privind achiziţia de obligaţiuni şi se vor angaja la reforme economice şi integrare mai strânsă.

"O problemă cheie este dacă economia mondială loveşte un nou val de turbulenţe într-o recuperare despre care se anticipa că va fi lentă şi dificilă sau dacă actuala încetinire are o componentă de durată mai lungă. Răspunsul depinde de capacitatea liderilor din SUA şi Europa de a face faţă provocărilor economice pe termen scurt", se arată în raportul Prognoza Economică Mondială a FMI.

Incertitudinile economice vor continua să afecteze activitatea atât în economiile emergente cât şi în cele avansate, afirmă Fondul, care rămâne, însă, mai optimist în privinţa Chinei.

Estimările de creştere economică pentru China au fost înrăutăţite cu câte 0,2 puncte procentuale pentru acest an şi pentru 2013, la 7,8%, respectiv 8,2%.

Potrivit Fondului, noi analize arată că presupunerile guvernelor privind impactul consolidării fiscale asupra creşterii au fost prea optimiste, iar reducerile vor avea un impact mai puternic asupra PIB decât au luat în calcul estimările economice ale acestora.

Dovezi din 28 de ţări arată că multiplicatorii fiscali, folosiţi de guverne pentru a evalua efectul reducerilor de cheltuieli asupra creşterii, au subestimat impactul asupra economiei, afirmă FMI.

"Multiplicatorii folosiţi la generarea prognozelor de creştere au fost sistematic prea reduşi încă de la începutul marii recesiuni", arată FMI. Un multiplicator mai mic indică un impact mai redus al consolidării fiscale.

Analiza a influenţat politicile recomandate de Fond pentru ţările cu programe FMI, a indicat economistul şef al Fondului, Olivier Blanchard. Oficialul a citat relaxarea recentă, de către Troika creditorilor externi, a ţintelor de deficit bugetar pentru Portugalia.

Potrivit FMI, documente transmise Fondului sugerează că guvernele au folosit multiplicatori fiscali de circa 0,5 pentru a calcula impactul măsurilor de austeritate. Un multiplicator de 0,5 înseamnă că fiecare dolar tăiat din cheltuielile publice scade activitatea economică cu 0,5 dolari.

"Rezultatele noastre au indicat că multiplicatorii au fost, de fapt, în zona 0,9-1,7 de la marea recesiune", potrivit FMI.

Multiplicatorii fiscali sunt mult mai mari, întrucât impactul reducerilor de cheltuieli nu a putut fi compensat de o politică monetară mai relaxată.

"Suntem într-o perioadă în care multe ţări se află într-o capcană a lichidităţii, iar politica monetară este mult mai constrânsă decât în perioade normale", a spus economistul şef.

Pentru zona euro, FMI a înrăutăţit prognoza economică de la creştere de 0,3% anul acesta la contracţie de 0,4%, iar anul următor de la un avans de 0,7%, anticipat în iulie, la 0,2%.

O recuperare anul următor va necesita controlul crizei fiscale şi progrese către o integrare fiscală şi bancară în uniunea monetară.

Dacă liderii europeni nu vor face aceste progrese, perspectivele vor fi mult mai slabe, economii solide ca Germania urmând să intre în recesiune, în timp ce ţările cu situaţie mai slabă, precum Italia şi Spania, vor consemna contracţie de până la 7%.

Fondul se aşteaptă ca şapte din cele 17 state din zona euro să înregistreze contracţie în acest an şi şase anul următor.

Economia Italiei se va contracta cu 2,3% anul acesta şi cu 0,7% anul următor, faţă de prognozele pentru contracţie de 1,9% şi 0,3% din iulie. Pentru Spania, Fondul a menţinut estimarea de contracţie de 1,5% pentru anul acesta şi a înrăutăţit-o pe cea pentru anul următor, de la 0,6% la 1,3%.

FMI estimează pentru Grecia cele mai mari scăderi economice, de 6% în acest an şi de 4% anul următor.