Economie
Clujul, la coada clasamentului în evoluţia economiilor în ultimii 4 ani
Alte judeţe din regiune, precum Bistriţa-Năsăud, Satu-Mare sau Sălaj, sunt în capul listei.
În cei patru ani de la debutul crizei, economiile clujenilor s-au dublat, însă creşterea se numără printre cele mai slabe din ţară, potrivit unui clasament realizat de econtext.ro.Cele 116% înregistrate în plus, în august 2012, faţă de august 2008, ne-au ajutat să obţinem abia locul 38, în urma noastră situându-se doar capitala şi Călăraşul cu 115%, urmate de Prahova cu 109% şi Giurgiu cu 92%.Prima poziţie pe podium este împărţită de Bistriţa-Năsăud şi de Mehedinţi, ambele judeţe consemnând o triplare a economiilor, secundate la mică distanţă de Gorj şi Satu-Mare. Creşterea economiilor, explicabilă prin frica de sărăciePotrivit unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, în perioada aprilie, septembrie a acestui an, românii au plasat în topul angoaselor teama de sărăcie şi de boală.Un alt studiu recent, realizat de această dată de Blocul Naţional Sindical (BNS), arată că temerile românilor sunt fondate, aproape jumătate din populaţia ţării aflându-se în situaţii de risc de sărăcie sau excluziune socială.Circa 8,89 de milioane de români „sunt pândiţi de sărăcie”, ceea ce înseamnă 41% din populaţie, dacă ne raportăm la recensământul din 2002, sau chiar de 46% dacă ne raportăm la o populaţie de circa 19 milioane de persoane, cât arată cu aproximaţie datele ultimului recensământ, arată studiul.Şi la restanţe „stăm bine”Restanţele clujenilor la creditele în valută au depăşit în luna iulie, pentru prima dată în istoria locală un miliard de lei, după ce în iulie 2008, an în care criza s-a resimţit intens, întârzierile nu cumulau cu mult peste 17 milioane de lei.În august, am reuşit să ne echilibrăm puţin, după o scădere a restanţelor cu aproape 20 de milioane faţă de luna precedentă, însă ne situăm încă foarte aproape de pragul de 1 miliard de lei, în condiţiile în care totalul creditelor curente este de doar 6 ori mai mare decât întârzierile şi penalităţile contabilizate până în prezent.Vă reamintim că, în iulie, luna maximelor euro, clujenii au crescut soldul restanţelor cu aproape 80 de mil. de lei, după ce în iunie se contabiliza un plus de 60 de milioane de lei faţă de luna precedentă. Cele mai mari dificultăţi au fost întâmpinate la plata creditelor în valută, ca dovadă stând creşterea obligaţiilor restante cu peste 70 de mil. de lei într-o singură lună. La acestea se adaugă majorarea de 7 unităţi la lei.