Economie
Marea Britanie nu va permite ca băncile sale să fie supravegheate de Banca Centrală Europeană
Marea Britanie nu va permite ca băncile să fie supravegheate de Banca Centrală Europeană (BCE), a declarat preşedintele Autorităţii pentru Servicii Financiare, Adair Turner, într-un discurs prin care vizează să-şi crească şansele de candidat pentru funcţia de guvernator al Băncii Angliei.
"Marea Britanie nu are nevoie şi nu va fi parte a uniunii bancare din zona euro", a afirmat Turner într-un discurs susţinut la o reuniune a directorilor de instituţii financiare, la Londra, potrivit Bloomberg.
Liderii UE au început în iunie discuţii pentru un plan care să acorde BCE atribuţii de supraveghere a sistemului bancar, acesta fiind un pas necesar pentru acordarea de ajutoare financiare direct de la fondul de urgenţă al zonei euro. Statele UE din afara zonei euro au încercat să obţină asigurări că vocea lor nu va fi ignorată dacă se vor alătura uniunii bancare.
"Avem un interes naţional enorm ca zona euro fie să facă paşii necesari pentru a reuşi, fie să se dezmembreze într-un mod controlat şi nu haotic, în cazul în care măsurile nu sunt posibile din punct de vedere politic", a adăugat Turner.
Miniştrii de Finanţe au admis că este puţin probabil ca UE să implementeze noul regim de reglementare până la începutul anului următor, aşa cum se spera iniţial. Orice întârziere înseamnă o aşteptare mai lungă pentru Spania, care ar vrea să lase Mecanismului European de Stabilitate salvarea sectorului financiar spaniol.
Următorul guvernator al Băncii Angliei va avea atribuţii sporite, inclusiv de supraveghere a băncilor britanice.
Turner, în vârstă de 57 de ani, are şanse să-l înlocuiască pe actualul guvernator, Mervyn King, la încheierea mandatului acestuia. Viceguvernatorul Băncii Angliei Paul Tucker este, însă, favorit pentru preluarea postului.