monitorulcj.ro Menu
Economie

Investitorii germani sunt interesaţi de zona Câmpia Turzii

Autoritățile locale spun că zona poate oferi forţă de muncă calificată şi disciplinată.

Joi a avut loc o întâlnire între reprezentanţii administraţiei locale prin primarul Radu Hanga, viceprimarul Dorin Lojigan, administratorul public Petre Po , senatorul Alexandru Cordoş, Eugen Albu, CEO Qual MEdia Group, Ludger Thol, preşedinte DWNT (Clubul Oamenilor de Afaceri Vorbitori de Limba Germană din Transilvania), Mariana Raţiu – reprezentant al Consiliului Judeţean Cluj.Obiectivul general al evenimentului este acela de-a aduce în atenţia agenţilor economici, al investitorilor, al locuitorilor municipiului şi nu numai, subiectul forţei de muncă calificată şi specializată care se află de curând în situaţia de a fi disponibilizată, datorită contextului economic şi social actual.Ludger Thol a apreciat opotunităţile de investiţii existente în zonă, prin crearea parcului industrial Reif , iar forţa de muncă calificată şi nu în ultimul rând ieftină, este un alt atu pentru care germanii ar dori să-şi dezvolte afacerile în oraşul Câmpia Turzii.„Ideea a plecat de la faptul că, Câmpia Turzii are de oferit multe locuri de muncă, forţă de muncă calificată şi disciplinată. O forţă de muncă căutată de investitorii străini. Practic vrem să promovăm prin autorităţile locale aceste lucruri”, spune senatorul Alexandru Cordoş.Un punct slab identificat de Ludger Thol în strategia de atragere a investitorilor îl reprezintă insuficienta reclamă făcută zonei şi, implicit, potenţialului economic al acesteia. Primarul Câmpiei Turzii, Radu Hanga a fost de acord cu acest punct de vedere şi a promis că administraţia locală se va ocupa cu întocmirea unui proiect de identificare a soluţiilor optime de prezentare a potenţialului economic al zonei. Hanga l-a invitat pe Ludger Thol să participe la elaborarea, în comun, a unei politici de atragere a investitorilor germani la Câmpia Turzii.Întâlnirea a avut loc ca urmare a Festivalului de Toamnă al Economiei Germane, desfăşurat la Cluj-Napoca, în perioada 5-7 octombrie 2012. La eveniment au fost prezente peste 30 de firme germane interesate de oportunităţile de investiţii din zonă şi au avut loc acţiuni precum discuţii pe teme economice româno-germane, prezentări de companii şi de linii de studiu germane, în prezenţa unor personalităţi marcante din mediul de afaceri, academic şi cultural.Potrivit reprezentanţilor invetitorilor germani, anul viitor este foarte posibil ca acest festival să se desfăşoare şi la Câmpia Turzii.Germania rămâne unul dintre principalii parteneri economici din România. Iar companiile cu capital german au continuat să investească în România şi în timpul crizei economice, astfel că ele au generat circa 100.000 de locuri de muncă. În paralel, companiile din Germania cumpără multe materii prime ori produse precum cele destinate industriei auto din România, în timp ce Germania exportă în România multe produse finite, de la alimente la automobile ori maşini industriale.