Economie
Mobilizare generală şi isterie la Finanţe
Sute de clujeni, persoane fizice autorizate, au aflat în ultimul moment că trebuie să depună la Finanţe, până astăzi, Declaraţia 392 B, chiar dacă au avut cifră de afaceri zero în 2010. Astăzi este ultima zi de depunere la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj a mai multor declaraţii, printre acestea numărându-se „deja-celebra” D 112, respectiv declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, care trebuie depusă de angajatori.
Totuşi, dacă despre D 112 s-a tot vorbit în ultimele săptămâni iar conducerea DGFP Cluj a făcut mai multe anunţuri cu privire la modul de completare şi depunere a acesteia, sute de persoane fizice autorizate (PFA) din Cluj-Napoca spun că au aflat abia pe ultima sută de metri că trebuie să depună, la rândul lor, notificările 392 A şi B. Este vorba, în primul caz, de Declaraţia informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul 2010, care trebuie depusă de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, a căror cifră de afaceri, realizată la finele anului trecut, este mai mică de 35.000 de euro. Formularul 392 B este Declaraţia informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile efectuate în anul 2010 şi trebuie depus de persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA, a căror cifră de afaceri este sub 35.000 de euro.
Noutatea care a scos dis-de-dimineaţă mai multe PFA-uri din casă, în traficul îngreunat oricum de zăpadă, se referă la faptul că plafoanele cifrei de afaceri luate în calcul pentru determinarea obligativităţii depunerii acestor două formulare s-au schimbat faţă de anul trecut. De exemplu, în cazul D 392 B, aceasta trebuia depusă în 2010 doar în cazul unei cifre de afaceri între 10.000 şi 35.000 de euro, pe când acum se raportează chiar şi pentru cifră de afaceri 0.
Iar pentru ca întreaga agitaţie să fie completă, mulţi au aflat abia la ghişeu că formularul trebuie depus în format electronic. Mai exact, că trebuie descărcat de pe internet, completat şi abia apoi depus. Exsită însă şi varianta trimiterii prin poştă, prin scrisoare recomandată. Formatul electronic depus pe suport electronic trebuie însoţit de formularul editat de persoana impozabilă cu ajutorul programului de asistenţă, semnat şi stampilat, conform legii. Contabilii spun că în Codul Fiscal nu există nicio sancţiune pentru nedepunerea declaraţiei până la termenul limită, dar că în Codul de procedură fiscală se menţionează că nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de înregistrare fiscala sau de menţiuni se sancţionează cu amendă între 500 lei şi 1.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv între 1.000 şi 5.000 lei pentru persoanele juridice.