Economie
Carrefour vinde operaţiunile din Columbia pentru două miliarde de euro
Grupul francez Carrefour, prezent şi în România, a încheiat un acord cu retailerul sud-american Cencosud pentru vânzarea operaţiunilor din Columbia, preţul tranzacţiei fiind de două miliarde de euro, scrie Mediafax.
Tranzacţia este în linie cu strategia Carrefour de a se concentra pe ţările în care deţine sau vrea să-şi dezvolte o poziţie între primii jucători de pe piaţă, se arată într-un comunicat al celui mai mare retailer european.
Carrefour operează în Columbia 72 de hipermarketuri, 16 magazine şi 4 unităţi de tip cash-and-carry.
Vânzările nete ale diviziei din Columbia, excluzând combustibilii, au totalizat 1,5 miliarde de euro în perioada de 12 luni încheiată la sfârşitul lunii iunie.
Cele două părţi se aşteaptă ca tranzacţia să fie finalizată până la sfârşitul anului.
Cencosud are operaţiuni în Argentina, Brazilia, Chile, Columbia şi Peru. Fără această tranzacţie, deţine o reţea de 684 supermarketuri, 81 de magazine de bricoloaj, 25 de centre comerciale şi 35 de magazine. Numărul angajaţilor este de circa 140.000.
Carrefour este al doilea retailer la nivel mondial, cu peste 9.900 de magazine sub brand în 30 de ţări şi cu 412,000 de angajaţi.
Vânzările Carrefour au crescut în trimestrul al treilea cu 2,1%, la 22,62 miliarde euro, cu o uşoară îmbunătăţire a afacerilor în Franţa şi dificultăţi pe pieţele din sudul zonei euro, precum Italia şi Spania. Afacerile din Polonia, Turcia şi România, au avansat cu 4,7%, la 1,16 miliarde euro. În condiţii comparabile, vânzările de pe aceste pieţe au evoluat stabil.
Carrefour a înregistrat anul trecut vânzări de 1,18 miliarde euro în România, în creştere cu 4,8%, în principal datorită extinderii reţelei de magazine.
Grupul deţine în România 25 de hipermarketuri şi 59 de supermarketuri, la care se adaugă 8 magazine de proximitate Carrefour Express, operate de un francizor.