Economie
Cine nu vrea să se știe cât e rata şomajului în rândul tinerilor?
Directorul AJOFM Cluj spune că universităţile şi şcolile nu vor să colaboreze la realizarea de statistici deoarece „rezultatele ar fi fatale pentru învăţământ”.
Dovadă a ineficienţei sistemului de învăţământ sunt absolvenţii de studii de specialitate, care stau luni sau chiar ani buni „pe tuşă” până când reuşesc să-şi găsească un loc de muncă, şi atunci când o fac, foarte puţini dintre ei lucrează în domeniul în care s-au pregătit.
Câţi tineri şomeri sunt de fapt şi câţi dintre cei care au reuşit să intre pe piaţa muncii activează în domeniul în care s-au specializat, pentru ca dovada, să se sprijine pe date cantitative nu pe vorbe… nu se ştie.
Potrivit directorului Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, în rândul tinerilor înregistraţi în evidenţele agenţiei rata şomajului este de 25%, însă per total „forţă de muncă ieşită de pe băncile şcolii” cifra este mai mare, pentru că nu toţi tinerii sunt înregistraţi la AJOFM.
Instituţia ar fi încercat să realizeze o statistică în acest sens, însă s-a lovit de refuzul formatorilor din învăţământ de a colabora. „Noi am propus să primim lista absolvenţilor de la universităţi şi şcoli pentru a vedea câţi dintre ei sunt ocupaţi, dar rezultatele ar fi fatale pentru învăţământ pentru că foarte puţini lucrează în domeniul în care au terminat. Universităţile nu doresc situaţiile statistice şi nu raportează numărul de absolvenţi pentru că s-ar vedea foarte clar eficienţa fiecărei instituţii”, a explicat Daniel Don.
Studiu UBB: 60% dintre tineri se angajează în primul an de la absolvire
Potrivit purtătorului de cuvânt al Universităţii Babeş-Bolyai, Laura Irimieş, Universitatea nu a furnizat informaţii AJOFM pentru că nu toţi absolvenţii vor să-şi dea datele.
„Noi aplicăm chestionare absolvenţilor când vin să-şi ridice diploma de licenţă sau de master, chestionare în care sunt şi întrebări referitoare la angajare. Potrivit ultimelor date centralizate aproximativ 60% dintre absolvenţi şi-au găsit loc de muncă în primul an de la încheierea studiilor. Nu ştim câţi dintre aceştia lucreză în domeniul în care s-au specializat. Cred că nu s-a furnizat o evidenţă la AJOFM pentru că sunt studenţi care nu vor să-şi dea datele”, a declarat Irimieş.
Diploma, puţin relevantă la angajare
Angajatorii nu consideră diploma o garanţie a cunoştinţelor, astfel că, pentru majoritatea posturilor cer experienţă atunci când fac angajări, potrivit Paladiei Petrar, specialist resurse umane în cadrul companiei Integra HR.
„De foarte puţine ori angajatorii solicită studii în domeniu, şi nu experienţă, asta pentru că studiile nu sunt întotdeauna relevante. Dacă cineva are, spre exemplu 5 ani experienţă într-un domeniu, dar nu are studii de specialitate, iar contracandidatul are studii, dar nu are experinţă, va fi preferat cel cu experienţă. Sunt, totodată, activităţi în care studiile nu sunt foarte relevante, cum sunt vânzările sau planificarea, cum sunt şi domenii în care diploma contează, spre exemplu, pentru un post de inginer proiectant sau programator se cer obligatoriu şi studii”, explică specialistul Integra HR.