România, în Top 10 la taxarea muncii!

 

 

43% din costurile salariale intră în buzunarele statului, performanţă care ne face să ne plasăm în primele 10 ţări din lume ca impozitare a muncii, la mică distanţă de primele clasate – Belgia 49,5%, Franţa 45,5%, Germania 44,9%.

Procentul este cu mult peste cel înregistrat în state cu un nivel de trai mult mai ridicat faţă de cel din România, Luxemburg (27,5%), SUA (27,5%), Islanda (25,2%), Irlanda (23,4%), Coreea de Sud (19,8%) sau Elveţia (17,8%) fiind doar câteva dintre ţările pe care le depăşim în topul taxării aplicate angajatului şi angajatorului.

Nici ţările nordice, renumite pentru nivelul ridicat de impozitare a veniturilor, nu ne pot ţine piept, Danemarca înregistrând un grad de taxare a muncii de 36,7%, Finlanda de 36,3%, iar Norvegia de 33,7%.

Impozitarea muncii a fluctuat în România, după Revoluţie, maximul fiind atins în 1999, când s-a ajuns la 48, 2%, iar minimul, în 2008, anul cu cea mai mare creştere economică a ultimelor două decenii, când statului îi reveneau doar 40,9% din cheltuielile salariale.

Munca la negru încurajată de gradul de taxare

Având în vedere cifrele prezentate mai sus situarea României printre primele ţări ca nivel al muncii la negru nu este surprinzătoare, dările considerabile pe care trebuie să le plătească statului sau nevoia de a primii sume mai mari „în mână”, fiind motivele invocate de angajatorii, respectiv angajaţii aflaţi în ilegalitate.

Potrivit unui sondaj realizat 2008, în rândul a aproape 11.000 de angajaţi din 11 ţări central-est europene, 23% dintre respondenţii din România au declarat că au primit în ultimele 12 luni o parte sau întregul salariu „în plic”, faţă de 3% în Cehia, 5% în Slovenia, 11% sau 11% în Polonia.

Cum se împart procentele?

Angajaţii nu cunosc, de regulă, câţi bani din fondul de salariu merg la stat, dar „nici nu sunt curioşi”. Numărul ridicat de taxe, precum şi dubla impunere a unora dintre acestea face ca valoarea totală a sumelor pe care le varsă o firmă lunar către bugetele statului, pentru fiecare angajat, să rămână o necunoscută majorităţii românilor.

Practic, în conturile statului intră echivalentul a încă unui salariu net. Defalcat, calculele arată astfel: contribuţia la asigurările sociale cumulează 20,8% pentru angajator plus 10,5% de la angajat, adică 31,3% din salariul brut şi 24,3% din cheltuiala cu salariile. La sănătate se varsă încă 5,2% de la angajator plus 5,5% de la angajat, adică 10,7% din salariul brut şi 8,3% din cheltuiala cu salariile. Şomajul mai adaugă 0,5% la factura angajatorului şi 0,5% la cea a angajatului, cumulând 1% din salariul brut, echivalentul a 0,8% din cheltuiala cu salariile.

Urmează încă o serie de contribuţii mai mici ca procent, 0,85% la concedii medicale, 0,75% comision ITM, 0,4% la Fondul de risc şi accidente, şi 0,25% la Fondul de creanţe salariale, rezultând un tootal de 2,25% din „salariul brut”, adică ceva mai mult de 1,7% din cheltuiala cu salariile.