monitorulcj.ro Menu
Economie

Programul „SRL-D”, activ doar încă pentru câteva zile

Bugetul alocat programului pentru acest an este aproape epuizat.

Tinerii mai pot aplica pentru a primi un credit nerambursabil de până la 10.000 de euro, prin „Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri”, cunoscut şi ca „SRL-D”, doar până în 6 decembrie, anunţă Agenţia Naţională pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri pe site-ul propriu. Conform sursei citate, motivul este epuizarea fondurilor alocate programului pentru acest an.

Programul a prins în regiunea Nord-Vest, de la începutul anului până acum fiind înregistrate, 295 de aplicaţii. Dintre acestea 262 de proiecte au fost aprobate, aflându-se în diferite stadii de implementare potrivit Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC) Cluj.

SRL-D” permite persoanelor care aveau cel mult vârsta de cel 35 de ani la înfiinţarea unei societăţi comerciale de tip SRL-D să beneficieze de un credit nerambursabil de până la 10.000 de euro, care să constituie maxim 50% din valoarea cheltuielilor eligibile. Gama de cheltuieli e mult mai largă decât în cazul celorlalte programe, astfel că tinerii pot deconta cheltuielile cu salariile, cu chiria sau serviciile de contabilitate.

În anul 2012, programului i-a fost alocat un buget record de 21 milioane lei, aplicaţia de înscriere online a planurilor de afaceri fiind disponibilă pe site-ul www.aippimm.ro, începând cu data de 15 februarie.Cine poate aplica?Tinerii care vor sa obtina un credit prin intermediul acestui program guvernamental trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă capacitate juridică deplină de exerciţiu, vârsta de până la 35 de ani, împliniţi cel mai târziu în ziua înregistrării cererii de înmatriculare a societăţii cu răspundere limitată în Registrul Comerţului (dacă la data înregistrării cererii de înmatriculare a societăţii cu răspundere limitată în Registrul Comerţului, condiţia referitoare la vârstă este îndeplinită, aceasta se consideră îndeplinită pe întreaga perioadă de acordare a facilităţilor); anterior datei înmatriculării societăţii în Registrul Comerţului, nu trebuie să mai fi deţinut şi nu deţin calitatea de acţionar sau asociat al unei întreprinderi constituite în Spaţiul Economic European (SEE); să înfiinţeze pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi ale Ordonanţei de urgenţă nr. 6/2011. .