Economie
Consiliul UE a aprobat bugetul pentru anul 2013
Cele 27 de state ale Uniunii Europene au dat joi undă verde propunerii de buget pentru anul 2013, la fel ca şi plăţilor rămase în aşteptare în cazul unor programe precum Erasmus, urmând ca Parlamentul European să se pronunţe prin vot în data de 12 decembrie, relatează agenţia EFE.
Proiectul de buget al UE a fost semnat de miniştrii de interne europeni, reuniţi joi în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). Legislaţia UE prevede posibilitatea mandatării miniştrilor responsabili pentru alte domenii de a semna, în numele ţării membre, astfel de documente. În urmă cu două zile s-au înregistrat progrese în negocierile cu Parlamentul European şi s-a ajuns la un acord 'politic' asupra textului cu Comisia pentru bugete a PE. Eurodeputaţii din această comisie au declarat că şi-au dat acordul pentru a evita ca acest an să se încheie fără un buget pentru anul viitor şi programe precum Erasmus să rămână neacoperite financiar. În negocierile de săptămâna trecută, purtate la nivel de ambasadori, Austria, Marea Britanie, Danemarca, Suedia şi Olanda au respins proiectul propus, în care se prevedeau plăţi în valoare de 137,8 de miliarde de euro şi angajamente (suma maximă de plăţi viitoare pe care şi le poate asuma UE) în valoare de 151 de miliarde de euro. Acordul final prevede plăţi în valoare de 132,8 miliarde de euro şi angajamente de 150,9 miliarde de euro. Principalul subiect asupra căruia au existat divergenţe în negocierile cu Parlamentul European a fost bugetul rectificativ pentru anul 2012 pentru a achita facturile neplătite în contul unor programe europene, cum ar fi programul de burse europene Erasmus, din cauza lipsei de lichidităţi. Parlamentul European nu a dorit să se pronunţe asupra bugetului pe anul viitor fără să se rezolve problema plăţilor rămase în suspensie şi fără o promisiune din partea celor 27 de state membre UE că nu vor repeta şi anul viitor aceeaşi greşeală. Cât despre bugetul rectificativ pe anul curent, Comisia Europeană a cerut iniţial 9 miliarde de euro pentru a plăti facturile restante, dar în urma negocierilor această sumă a coborât la 6 miliarde de euro, deşi PE a cerut încă 2,9 miliarde de euro şi menţinerea nivelului plăţilor pentru anul 2013.