monitorulcj.ro Menu
Economie

Schnecker de la Antena 3 va conduce CA al CFR SA

Omul de televiziune Niels Schnecker, realizator de programe la postul Antena 3, va conduce Consiliul de Administraţie al companiei CFR SA din postura de preşedinte, informaţia fiind confirmată pentru Mediafax de către ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi.

Întrebat dacă numirea lui Schnecker face parte din procesul de selecţie a managerilor privaţi la companii de stat, Silaghi a răspuns afirmativ. CFR SA a anunţat, ulterior, că Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a ales un nou Consiliu de Administraţie, structură care va fi condusă de Niels Schnecker. Printre noii administratori, cu un mandat de patru ani, se mai numără Isar Lucian (fost ministru al Mediului de Afacaeri), Enache Jiru (secretar de stat la Finanţe), Cristian Ghibu (directorul general al CFR SA) şi Dănuţ Sandu.