Economie
Compania clujeană Trilulilu Music, evaluată la 1,5 mil. euro prin tranzacţia cu Vodafone România
Vodafone a plătit câteva sute de mii de euro pentru a prelua un pachet de 15% din acţiunile companiei clujene Trilulilu Music, care oferă acces la mai mult de 16 milioane de piese muzicale prin internet, potrivit unui document citat de zf.ro, publicat în Monitorul Oficial.
Operatorul de telefonie mobilă a cumpărat cele 15.880 de acţiuni, cu valoarea nominală de 1 leu, rezultate din majorarea capitalului social al Trilulilu Music de la 90.000 de lei la 105.880 lei. Pe lângă cei 15.880 lei (3.555 euro) reprezentând valoarea nominală a acţiunilor, Vodafone a plătit şi o primă de emisiune de 65,17 lei (15 euro) pe acţiune, respectiv 1,034 mil. lei (231.644 euro), în total 235.199 euro, conform datelor din Monitorul Oficial.
Lansat în ianuarie 2007, de un grup de tineri antreprenori clujeni Trilulilu.ro este cel mai vizitat site românesc de divertisment, cu 2,2 milioane de vizitatori unici lunar.
Trilulilu SA Cluj-Napoca este controlată de mai multe persoane fizice, cele mai mari pachete de acţiuni revenind Alexis Bonte - 51% şi Sergiu Biriş - circa 20%.