monitorulcj.ro Menu
Economie

Credite neperformante şi în 2011

Creditele neperformante vor apăsa şi în 2011 asupra planurilor şi profiturilor băncilor, a declarat duminică, pentru Agerpres, preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea. Oficialul CEC Bank crede că în 2011, din punct de vedere bancar, va exista o reluare a activităţii în zona retail-ului, în special în a doua parte a anului. „Cetăţenii vor începe din ce în ce mai mult să reia consumul, asta şi pe baza activităţii de creditare pe care băncile o să o relanseze în a doua parte a anului”, a afirmat Gheţea, care este şi preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor. Gheţea se arată împotriva băncilor de nişă. “Nu sînt un susţinător al ideii că e bine să fii bancă de nişă. Pentru că banca de nişă poate avea, la un moment dat, surprize plăcute dar şi neplăcute. E bine să ţii ouăle în mai multe coşuri. Şi atunci cînd îţi merge rău într-o anumită nişă, te duci în nişa cealaltă”, a mai spus Gheţea. El a mai precizat că vom avea o creştere economică anul acesta, dar a evitat să dea cifre. Agerpres