Economie
România iese din recesiune în 3 săptămâni
România va ieşi din recesiune la sfârşitul primului trimestru al acestui an, iar PDL va avea şi mai multe argumente pentru a câştiga următoarele bătălii electorale, a declarat sâmbătă, în cadrul Consiliului Naţional de Coordonare al partidului, preşedintele formaţiunii politice, premierul Emil Boc.
“Dacă în vremuri de restrişte am reuşit să câştigăm 75% din competiţiile electorale parţiale care au avut loc, acum avem şi mai multe argumente în acest sens”, a declarat Boc. Premierul a subliniat că producţia industrială şi exportul merg într-o direcţie ascendentă, şomajul îşi continuă tendinţa de scădere, iar faptul că din acest an bugetarii au beneficiat de o majorare salarială de 15%, iar pensionarii din grupele I şi II de muncă au beneficiat de creşterea pensiei cu, în medie, 93 lei, sunt elemente în plus pentru creşterea consumului. Mai mult, Boc a adăugat că bugetul dispune de bani în plus pentru investiţii - 35 de miliarde de lei faţă 33 de miliarde de lei în 2010 şi peste 10 miliarde de euro în implementarea proiectelor europene.