Economie
A RENUNŢAT IKEA LA CLUJ?
Un nou magazin IKEA ar putea fi construit la Iaşi, în Era Shopping Park, potrivit zf.ro, care citează un raport al fondului britanic de investiţii European Convergence Development Company (ECDC), unul dintre acţionarii Era Shopping Park Iaşi.
„Discuţiile cu IKEA sunt în curs, cu o perspectivă pozitivă pentru 2013”, se arată în raportul citat.
Vă reamintim că la mijlocul anului trecut s-a vehiculat că cel de-al doilea magazin IKEA de la noi din ţară ar putea fi deschis la Cluj-Napoca, însă oficialii companiei au declarat atunci că locaţia nu a fost stabilită şi ca sunt încă în fază de prospectare.
Magazinul IKEA din zona Băneasa, deschis în urma cu cinci ani, a raportat pentru anul de catalog 1 septembrie 2010-31 august 2011 vânzări de 84,5 mil. euro (361,8 mil. lei), cu 10,5% mai mult faţă de anul precedent.