monitorulcj.ro Menu
Economie

Întreprinderea socială a şomerilor de la Mechel va începe producţia în septembrie

Producţia la întreprinderea socială a foştilor angajaţi disponibilizaţi de la Mechel Câmpia Turzii va începe în luna septembrie, după ce utilajele comandate în străinătate vor sosi în cursul verii, afirmă directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don.

 

Daniel Don a declarat, azi pentru Mediafax, că a fost identificat un spaţiu într-un parc industrial din Câmpia Turzii unde va fi ridicată o hală pe o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi, a cărei construcţie va fi finalizată în luna august.

„În cadrul proiectului cu finanţare europeană, de înfiinţare a unei întreprinderi sociale a foştilor angajaţi disponibilizaţi de la Mechel Câmpia Turzii, vor funcţiona două unităţi de producţie - una pentru metal şi una pentru plastic. Am găsit un spaţiu într-un parc industrial din Câmpia Turzii unde va fi ridicată o hală pe o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi, care va fi finalizată în luna august, când vor sosi şi utilajele comandate din străinătate. În luna septembrie estimăm că vom inaugura întreprinderea socială şi vom începe producţia. Va fi o zonă de intrare a materiilor prime, o zonă de producţie, una de depozitare şi una de livrare a produselor”, a spus Don.

Potrivit acestuia, arhitectura unităţii de producţie pentru metal a fost deja realizată şi s-a stabilit ce utilaje trebuie aduse, care sunt nevoile în ceea ce priveşte apa, gazul, curentul electric, capacitatea depozitelor.

„Pentru această unitate de metal avem nevoie de o suprafaţă de 1.500 de metri, utilajele având o valoare de un milion de euro. Aici vor lucra 75 de persoane în trei schimburi. În ceea ce priveşte unitatea de plastic, avem nevoie de o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi”, a precizat directorul AJOFM Cluj.

Daniel Don a afirmat că, din informaţiile pe care le are, comenzile acoperă întreaga producţie care urmează să fie realizată în viitoarea întreprindere sociale pentru un furnizor al producătorului de mobilă Ikea.

V[ reamintim că în luna ianuarie, reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj au depus la Comisia Europeană proiectul unei „întreprinderi sociale” care se adresează persoanelor disponibilizate de la combinatul Mechel Câmpia Turzii, în valoare de peste şase milioane de euro.