Economie
Credite pentru agricultori
Banca Transilvania (BT), cu sprijinul Fondului de Garantare a Creditului Rural – IFN SA, lansează un credit destinat dezvoltării culturilor vegetale.
Concret, Creditele Agricole de la BT pot fi accesate de societăţile agricole pentru acoperirea cheltuielilor de înfiinţare sau de întreţinere a culturilor vegetale, valoarea împrumututului fiind de maxim 250.000 de lei – cu acoperirea, de către BT, a până la 75% din valoare cheltuielilor - acordat pe o perioadă de maxim 12 luni. Fondul de Garantare a Creditului Rural-IFN SA garantează până la 80% din credit, garanţiile fiind acordate în maxim trei zile lucrătoare de la solicitarea acestora, pe baza analizei efectuate de bancă. Pentru diferenţă sunt acceptate garanţii de tipul: gaj pe cultura finanţată sau pe utilaje, ipotecă asupra sediului companiei, a spaţiilor comerciale ori a celor locative, respectiv terenuri. „Susţinem agricultorii întreprinzători, atât prin credite, cât şi prin cofinanţarea de fonduri europene nerambursabile (...) Credem în potenţialul de creştere a agriculturii şi că aceasta poate fi una dintre oportunităţile acestui an”, a declarat Robert Rekkers, directorul general al Băncii Transilvania. Creditul Agricol are o dobândă (în lei) de 12% pe an, comisionul de acordare fiind de 1% iar cel de gestiune de 0,1% lunar. La acestea se adaugă comisionul de garantare a Fondului de Garantare a Creditului Rural, care variază între 1,6 şi 3,8%, în funcţie de bonitatea clientului.