Economie
VEZI ce declaraţii trebuie să depună microîntreprinderile
Potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj societăţile obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderii începând cu data de 1 februarie 2013 sunt obligate sa depună Declaraţia 101 privind impozitul pe profit aferent lunii ianuarie 2013 şi să plătească acest impozit pâna la data de 25 martie 2013.
Totodată, pentru modificarea vectorului fiscal de la impozit pe profit la impozit pe veniturile microîntreprinderii, persoanele juridice române vor depune Declaraţia 010, tot până la data de 25 martie 2013.
Vă reamintim că de la 1 februarie sunt obligate la plata impozitului pe venit persoanele juridice române care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, respectiv: au realizat venituri din orice sursă sub echivalentul a 65.000 de euro; deţin capital privat; realizează venituri din activităţi, altele decât: activităţi în domeniul bancar, în domeniul asigurărilor si reasigurărilor (cu exceptia intermediarilor), al pieţei de capital, jocuri de noroc, management si consultanţă.
Persoanele juridice române care au îndeplinit condiţiile de microîntreprindere plătitoare de impozit pe venit potrivit legislaţiei în vigoare la 31.12.2012, păstrează acest regim de impozitare şi pentru anul 2013.