monitorulcj.ro Menu
Economie

Mechel Câmpia Turzii, fostă companie din grupul rus Mechel, a solicitat intrarea în insolvenţă

Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii (INSI) a solicitat Tribunalului Cluj intrarea în insolvenţă, aceasta fiind a treia fostă companie a grupului Mechel care solicită o astfel de măsură.

 

Cererea de intrare în insolvenţă a fost înaintată instanţei pe 22 martie, potrivit unui comunicat transmis de companie vineri, 12 aprilie, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Instanţa urmează să se pronunţe miercuri, 17 aprilie.

Alte două companii care au fost deţinute de grupul rus Mechel în România, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, au intrat în insolvenţă în luna februarie şi, respectiv, în luna martie.

Grupul rus Mechel a vândut, în februarie, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 euro) combinatele metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.

Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila.

Firma Invest Nikarom, înregistrată în România, are ca asociaţi în părţi egale pe Chumakov Victor (58 de ani) şi Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetăţenie rusă.