Economie
Decizia ca Romgaz şi Transgaz să aibă sedii în Bucureşti, susţinută şi de băncile de investiţii
Romgaz şi Transgaz vor avea la Bucureşti sedii comerciale, unde urmează să funcţioneze doar partea de conducere corporativă a celor două companii, legată de activităţile de strategie, marketing, relaţii internaţionale şi relaţii instituţionale, inclusiv cu autorităţile de reglementare în domeniu, a anunţat şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Gabriel Dumitraşcu, într-un document obţinut de Agerpres.
"Înfiinţarea unor sedii secundare ale societăţilor în Bucureşti reprezintă o etapă firească în contextul strategiei de dezvoltare şi internaţionalizare a activităţilor celor două companii", arată, în documentul datat vineri, 13 aprilie, şeful OPSPI.Potrivit acestuia, la sediile de la Bucureşti ale celor două companii, urmează "să funcţioneze o parte din conducerea corporativă Romgaz şi Transgaz." "Activitatea operaţională a celor două companii se va desfăşura în continuare la Mediaş, cu menţinerea sucursalelor şi a tuturor punctelor de lucru existente, fără a exista un impact asupra bugetului local, autorităţile locale beneficiind, în continuare, de aceste fonduri, la Bucureşti urmând să funcţioneze doar partea de conducere corporativă a celor două companii, legată de activităţile de strategie, marketing, relaţii internaţionale şi relaţii instituţionale, inclusiv cu autorităţile de reglementare in domeniu", explică Gabriel Dumitraşcu, citat de Agerpres.Şeful OPSPI subliniază că inclusiv băncile de investiţii cu reputaţie internaţională susţin înfiinţarea de sedii în Bucureşti, ale Romgaz şi Transgaz. "Această abordare a fost analizată pe baza obiectivelor strategice, pe termen lung, stabilite în cadrul strategiilor de dezvoltare a celor două companii şi a fost susţinută inclusiv de băncile de investiţii cu reputaţie internaţională, care asigură activitatea de intermediere în cadrul ofertelor publice pe care le derulează aceste companii, de către investitori şi, nu în ultimul rând, de participanţii la procedura de selecţie administratori profesionişti, derulată in conformitate cu cerinţele OUG 109/2O11 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice", a mai spus şeful OPSPI.