Economie
Investiţie la modă printre clujeni – apartamentele de închiriat
Cei peste 70000 de tineri, veniţi la studii în Cluj-Napoca din alte localităţi ale ţării, sunt mană cerească pentru proprietarii cu „surplus” de apartamente, care câştigă câteva sute de euro pe lună de pe urma unei singure locuinţe.
După o periaodă în care investiţiile de acest gen „au îngheţat”, cererea pentru locuinţe de dat în chirie a început să crească.
„Au început din nou să apară clienţi care să caute apartamente pentru investiţii. După estimările mele aproximativ 20% din cerea actuală în zonele bune este pe acest segment”, a declarat Tudor Marc, consilier Welt Imobiliare.
Mărăşti, zonă ideală pentru închiriat
„Pentru cei care doresc să investească, Mărăştiul e cea mai potrivită zonă pentru că e aproape de centrul oraşului şi e şi campusul universitar acolo. Cine doreşte să cumpere apartament pentru familie, vrea tihnă şi se îndreaptă, de regulă spre Gheorgheni, Grigorescu, Plopilor”, exlică Carmen Miron, director Edil Imobiliare.
Pe lângă „obiectivele de atracţie” pentru studenţi, Mărăştiul are ca avantaj şi numărul ridicat de construcţii noi.
„Atât Mărăşti, cât şi Zorilor sunt cartiere foarte căutate de cumpărători. Diferenţa o face doar faptul că în ultima perioadă s-a construit foarte mult în prima dintre zone”, afirmă consilierului Welt Imobiliare.
Potrivit acestuia cererea depăşeşte oferta când vine vorba de închirieri. „Apartamentele din Mărăşti se închiriază imediat. Avem mai mulţi clienţi care aşteaptă să-i sunăm când apare o ofertă nouă în acestă zonă”, adaugă Marc.
Câţi bani le intră proprietarilor în buzunare
Potrivit agenţilor imobiliari consultaţi de Monitorul de Cluj, pentru un apartament într-un bloc nou de pe strada Teodor Mihali, cu o cameră şi o suprafaţăde 40 de mp, mobilat, proprietarul obţine în jur de 250 de euro lunar. Pentru două camere preţul creşte la 350 de euro, în timp ce pentru trei camere se depăşeşte 400 de euro pe lună.
Investiţiile în Zorilor pot să fie chiar şi mai bune datorită studenţilor străini. Astfel, tot pentru un apartament de 40 de mp, cu o cameră, pe strada Louis Pasteur se obţin chiar şi 300 de euro pe lună.
La ce nivel se ridică investiţia?
O garsonieră de 22 de metri pătrați situată în Mărăşti are un preț cerut de 16.500 de euro, în timp ce o unitate locativă cu două camere, de 48 de metri pătrați, costă 44.500 de euro, iar una cu trei camere, de 63 de metri pătrați, poate fi cumpărată cu 50.000 de euro, potrivit imobiliare.ro.