monitorulcj.ro Menu
Economie

Cele mai active femei din Cluj, premiate la sfârşit de săptămână

Asociaţia Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj va premia, începând cu acest an, clujencele care s-au remarcat în şase domenii de activitate: cultură, implicare în comunitate, jurnalism, sport, administraţie publică şi politică.

Premierea se va face în cadrul Galei Excelenţei la Feminin, un eveniment organizat în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, sub egida Zilelor Clujului, şi a cărui primă ediţie va avea loc la sfârşitul acestei luni.


„Prin această Gală dorim să recunoaştem contribuţia adusă de doamnele Clujului la dezvoltarea oraşului şi, în acelaşi timp, să reînviem tradiţiile Asociaţiei de Binefacere a Femeilor, organizaţie care, în 1827, a închiriat terenul de la Administraţia Locală şi a înfiinţat Parcul Central. Gala Excelenţei la Feminin este un eveniment aflat la prima ediţie, dar pe care dorim să îl continuăm an de an, împreună cu Primăria Cluj-Napoca”, a declarat Mihaela Rus, preşedinta AFA Cluj.