monitorulcj.ro Menu
Economie

Ce salarii au directorii marilor companii de stat?

Managerii companiilor CFR Infrastructură, Poşta Română, Electrica, Nuclearelectrica, Cuprumin şi Tarom au cele mai mari indemnizaţii lunare, potrivit datelor furnizate ieri de Guvern.

Astfel, directorul CN Căi Ferate CFR SA avea o îndemnizaţie brută de 14.583 de euro, al Poştei Române de 14.280 de euro. directorul general executiv al Tarom era remunerat cu 10.000 de euro, la egalitate cu al Cuprumin şi Nuclearelectrica, iar managerul Electrica cu 11.111 de euro.


Conducerea Monetăriei Statului şi a Imprimeriei, subordonate Băncii Naţionale a României, are cele mai mici salarii - de 2.500 de euro.

Guvernul a făcut publică o listă cu acele companii ale căror manageri au indemnizaţii egale sau mai mari de 2.500 de euro.


Între acestea se mai numără, Loteria Română (4.523 de euro), Imprimeria Română (8.535 de euro), Transelectrica (4.333 de euro), Transgaz (6.111 de euro) - acestea fiind în subordinea Ministerului Finanţelor Publice.

Managerii companiilor care ţin de Ministerul Economiei primesc în total 82.882 de euro lunar. Este vorba de conducerea Conversim (2.944 de euro), CN a Uraniului (4.000 de euro), Iprochim (2.973 de euro), Complexul Energetic Oltenia (6.468 de euro), Electrica Furnizare (8.888 de euro), SN a Huilei (3.333 de euro), Electrocentrale Grup (2.722 de euro), Electrica (11.111), Romgaz (4.332 de euro), Nuclearlectrica şi Cuprumin - câte 10.000 de euro, IAR (3.100 de euro), SN a Sării (3.333 de euro), Electrica Distribuţie Muntenia Nord SA (5.341 de euro), Complexul Energetic Hunedoara (4.333 de euro).


Acestora li se adaugă managerii companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor, în număr de 15, cu remuneraţii totale de 98.487 de euro. Astfel, conducerea Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi este remunerată cu 4.000 de euro, a Romatsa - cu 9.728 de euro, a Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa - cu 5.000 de euro, a Metrorex - cu 3.500 de euro.

Remuneraţiile tuturor managerilor companiilor de stat care depăşesc 2.500 de euro însumează 231.227 de euro pe lună, potrivit datelor făcute publice de Biroul de presă al Guvernului.


Guvernul a adoptat ieri Ordonanţa de Urgenţă prin care se plafonează salariile conducerii companiilor de stat, care vor putea fi de cel mult şase ori mai mari faţă de venitul mediu brut dintr-o ramură, a anunţat ieri ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.

„A fost adoptată OUG prin care se plafonează salariile conducerii companiilor de stat la maximum de şase ori salariul mediu al ramurii respective de activitate. Una e să fii în sectorul energetic, alta în telecomunicaţii. Sunt valori diferite în fiecare ramură, dar regula - care nu este inventată de noi, se aplică şi în alte ţări, noi am urmat modelul polonez, unde se aplică din 2000 – regula este că de azi înainte salariile conducerii executive nu pot depăşi de şase ori salariul mediu brut pe ramură”, a afirmat Liviu Voinea.