monitorulcj.ro Menu
Economie

Criza econimică determină europenii să renunţe la vacanţa de vară

Numărul europenilor care au de gând să plece în vacanţă în această vară este cel mai mic înregistrat din ultimii 13 ani: doar 54%, relevă un barometru Ipsos-Europ Assistance făcut public joi. Potrivit AFP, care citează sondajul, explicaţia constă în prelungirea crizei, care a dus la modificarea comportamentelor, relatează Agerpres.ro.


Proporţia indicată de studiul realizat în Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Belgia şi Austria este cu 4 puncte de procentaj mai mică decât cea din 2012 şi cea mai scăzută din 2000 în ce priveşte intenţia de a pleca în concediu, între iunie şi septembrie, a europenilor intervievaţi.

Comparativ cu 2011, scăderea este chiar de 12 puncte, conform barometrului realizat prin intervievarea unui eşantion reprezentativ de 4048 de europeni.

"Criza îşi face simţite efectele în mod durabil. Există o corelaţie evidentă între intensitatea ei şi reculul intenţiilor de plecare în vacanţă, iar vacanţele nu mai reprezintă un sanctuar, nici măcar pentru francezi", a rezumat pentru AFP directorul general al Europ Assistance, Martin Vial.

Acesta a notat că, faţă de finele anilor 2000, decalajul este unul uriaş, având în vedere că atunci cel puţin şase din 10 europeni îşi exprimau intenţia de a pleca în concediu pe perioada verii.

Cele mai afectate sunt ţările din sudul Europei, unde şomajul este cel mai ridicat. Astfel, mai puţin de unul din doi spanioli, 42%, au de gând să plece în vacanţă în această vară, adică un prag istoric, de la 51% în 2012 şi 65% în 2011, cu 23 de puncte mai puţin în doi ani.

"Şi mai spectaculos", potrivit lui Vial, în cazul italienilor, intenţiile de plecare în vacanţă au înregistrat un recul de 10 puncte într-un an şi de 25 de puncte în doi ani, proporţia celor care afirmă că vor merge în concediu vara aceasta fiind de numai 53%, de la 78% în 2011.

Scăderi puternice s-au înregistrat însă şi în Belgia, 59%,  - minus 10 puncte, şi în Franţa, 62%,  - minus 8 puncte, ţări până acum relativ "scutite" de această tendinţă.

Totuşi, dintre ţările studiate, francezii rămân cei mai "puşi pe picior de plecare", ca o reflectare a relaţiei lor speciale cu vacanţa, menţionează institutul.

În ceea ce-i priveşte pe germani şi austrieci, intenţiile lor de a pleca în concediu în această vară au rămas relativ stabile, la 52%, respectiv 57%, iar britanicii chiar au progresat, 56%, după o scădere de 10 puncte în 2012.