monitorulcj.ro Menu
Economie

Cursul euro a atins astăzi NIVELUL MAXIM al acestui an

Cursul a crescut la 4,49 lei/euro, nou maxim al anului, deprecierea din ultimele şase şedinţe fiind de 3,7%, pe o piaţă cu volume de tranzacţionare în urcare la deschiderea de joi, explicate de dealeri atât prin acoperirea poziţiilor de pe titluri de către străini, cât şi prin cumpărări comerciale.

 


La deschidere euro a fost cotat la 4,4580 - 4,4600 lei, respectiv cu 2,7 - 2,8 bani peste cotaţiile de la închiderea şedinţei precedente, de 4,4300 - 4,4330 lei/euro.

La scurt timp după ora 10:00, euro era cotat de bănci la 4,4880 - 4,4900 lei, respectiv cu 5,7 - 5,8 bani peste închiderea de miercuri. Astfel, leul era în scădere cu 1,3% în raport cu euro.


Faţă de deschiderea precedentă, deprecierea leului în raport cu euro este de 2%.

Ulterior, cursul a continuat să crească, iar cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost de 4,49 lei/euro. Un nivel atât de ridicat nu a mai fost atins pe piaţa interbancară de la mijlocul lunii decembrie a anului trecut.


Cursul de referinţă anunţat miercuri de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 2,83 bani, la 4,4291 lei/euro, şi a atins cel mai ridicat nivel din acest an. O rată de schimb identică a fost anunţată de banca centrală la 28 decembrie.