monitorulcj.ro Menu
Economie

Dan Şova: autostrada Sebeş – Turda va trebui finalizată până în 2016

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a declarat, astăzi, la Blaj, că autostrada Sebeş - Turda va costa aproximativ 900 de milioane de euro şi va trebui finalizată până în 2016, exprimându-şi încrederea că acest termen va fi respectat.

Dan Şova a spus că proiectul privind construcţia autostrăzii este într-o fază avansată, urmând ca în luna iulie să fie terminată documentaţia de transformare a drumului expres, propus iniţial pentru acest tronson, în autostradă, iar până în decembrie vor fi finalizate procedurile de licitaţie şi de atribuire a lucrării de construcţie. “Suntem avansaţi, în luna iulie se termină documentaţia de transformare din drum expres în autostradă, până în decembrie vom avea terminate procedurile de licitaţie şi de atribuire, vom avea un contract semnat şi suntem obligaţi să finalizăm autostrada până în 2016, pentru că am reuşit să o introducem pe alocarea financiară 2007 - 2013. Va trebui terminată până în 2016, 78 de kilometri, este o investiţie de aproximativ 900 de milioane de euro, foarte importantă şi cred că o s-o terminăm”, a afirmat Dan Şova, citat de Mediafax.


Întrebat dacă finalizarea autostrăzii nu va fi întârziată de faptul că există nemulţumiri ale proprietarilor de terenuri afectaţi de această construcţie, Şova a răspuns că nemulţumirile nu sunt reale, ci sunt doar declaraţii ale PDL, “care nu a reuşit să realizeze autostrada când era la putere”.

Citeşte şi:


Ponta vrea AUTOSTRADĂ de la Sebeş la Câmpia Turzii