monitorulcj.ro Menu
Economie

Unde sunt cele mai ieftine chirii din Cluj-Napoca?

Cele mai convenabile chirii din Cluj-Napoca sunt cele la apartamentele din Floreşti, potrivit unei analize realizate de imobiliare.ro, pe baza anunţurilor înscrise în portal.

Astfel, în Floreşti sau în zona străzii Horea, de exemplu, pot fi închiriate garsoniere cu 150 de euro/lună, în timp ce preţurile apartamentelor cu două camere pornesc de la 170 de euro/lună în cartierul Andrei Mureşanu sau Floreşti, potrivit analizei. În ceea ce priveşte apartamentele cu trei camere, chiriile pornesc de la 270 de euro/lună în zonele Bună Ziua, Zorilor sau Mănăştur. Chiriile din Cluj-Napoca rămân totuşi mai mari decât în restul oraşelor mari din ţară, în afară de Bucureşti. Astfel, chiriile pentru o garsonieră într-unul din cartierele din Constanţa sau Iaşi încep de la 140 de euro/lună, în timp ce în Braşov preţurile practicate sunt chiar mai mici, chiriile pentru garsoniere pornind de la 120 de euro/lună. „Pe fondul prelungirii crizei imobiliare, tot mai mulţi proprietari au preferat să îşi închirieze apartamentele, ceea ce a determinat o creştere a numărului de oferte şi implicit scăderea preţurilor. Nici volumul cererii nu excelează în această perioadă. În comparaţie cu începutul toamnei trecute, chiriile sunt cu până la 12% mai mici”, explică Adrian Erimescu, director general www.imobiliare.ro. În Cluj-Napoca, diferenţa cea mai vizibilă este la apartamentele cu două şi trei camere, unde scăderea este de 7,2%, respectiv 8,3% faţă de luna septembrie.