monitorulcj.ro Menu
Economie

BT: tranzacţiile realizate au fost uzuale

BT a emis o poziţie oficială faţă de acuzaţiile de manipulare a pieţei de capital care se aduc angajaţilor casei de brokeraj BT Securities. Reprezentanţii Băncii Transilvania consideră că dosarul de manipulare a pieţei de capital în care este implicat directorul general al BT Securities, Rareş Nilaş, împreună cu omul de afaceri clujean Gicu Agenor Gânscă, nu are temei, tranzacţiile realizate fiind în conformitate cu normele pieţei pe care au fost operate.

„Banca Transilvania susţine compania de brokeraj BT Securities, una dintre cele mai importante subsidiare din Grupul Financiar Banca Transilvania, precum şi pe angajaţii acesteia, avînd încredere că justiţia va proba nevinovăţia lor. În urma unei analize interne, dar şi după consultarea unor specialişti în domeniu şi avînd în vedere opinia publică a CNVM, Banca Transilvania a ajuns la concluzia că tranzacţiile realizate au fost uzuale, în conformitate cu normele pieţei pe care au fost operate. Conform Legii 297 / 2004 a pieţei de capital, abuzul de piaţă se aplică numai pentru o piaţă reglementată, deci nu şi în cazul Rasdaq - aceasta nu a fost calificată ca piaţă reglementată. Elementul probator este chiar raportarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare în jurnalul oficial al Comisiei Europene, în care se spune că în România există pieţe reglementate spot, la BVB, respectiv de derivate, atît la Bucureşti, cît şi la Sibiu. Nicăieri nu apare Rasdaq, ceea ce înseamnă că nici CNVM nu consideră Rasdaq o piaţă reglementată”, se precizează în comunicatul Băncii Transilvania.