monitorulcj.ro Menu
Economie

Croaţia speră să intre în zona euro cât mai repede cu putinţă

Croaţia speră să adere la zona euro cât mai repede cu putinţă, adică în patru sau cinci ani, a declarat directorul Băncii centrale croate, Boris Vujcic, într-un interviu acordat sâmbătă cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, transmite AFP, potrivit Mediafax.ro.

"Vrem să intrăm în zona euro cât mai repede cu putinţă, chiar dacă este încă prea devreme pentru a spune când anume se va întâmpla acest lucru", a declarat Vujcic, a cărui ţară urmează să devină membră a Uniunii Europene la 1 iulie.

Vujcic a recunoscut că, deocamdată, Croaţia nu respectă anumite criterii, inflaţia şi deficitul bugetar fiind prea ridicate. Întrebat dacă există anumite temeri faţă de ideea de a adera la zona euro, aflată în prezent în criză, Vujcic a repetat că nu se pune deocamdată problema aderării propriu-zise şi că ţara sa nu are cum să intre în zona euro mai devreme de patru sau cinci ani.

'Va trebui ca zona euro să-şi rezolve dificultăţile, în caz contrar vom avea mari probleme. Din acest punct de vedere, este aproape un lux că suntem în afară (zonei euro) şi că putem observa' cum vor evolua lucrurile, a mai spus Vujcic.

Croaţia devine la 1 iulie cel de-al 28-lea stat membru al Uniunii Europene, la capătul unui proces care a durat opt ani.

 

Etichete: croatia zona euro