monitorulcj.ro Menu
Economie

Care sunt domeniile care conduc în Cluj după cifra de afaceri şi numărul de firme?

Structura activităţilor economice din Cluj-Napoca după cifra de afaceri publicată de autorităţile locale pe portalul www.clujbusiness.ro indică o balanţa comercială dezechilibrată. Practic, veniturile din servicii sau industrie se situează sub nivelul sumelor obţinute de clujeni din comerţ.

Industria atinge la nivel local un prag ruşinos de doar 21% din CA totală, faţă de mult mai puternicele „sectoare aflate mai aproape de cumpătător”, cum este cel al serviciilor, care aduce 25% din veniturile realizate la nivelul oraşului nostru şi de comerţ care atrage 27% din banii locali.

Cum stă clasamentul după numărul de firme

Comerţul şi serviciile domină Cluj-Napoca, şi din punct de vedere al numărului de entităţi economice în totalul companiilor din municipiu. Astfel, sectorul servicii ocupă primul loc cu 48.36%, iar comerţul locul doi ca pondere a numărului de firme – 28.43%.


Industria e depăşită şi la acest capitol, deţinând 9.1% din numărul total de entităţi economice. Diferenţa majoră între industrie şi comerţ sau servicii are de această dată şi justificare – multe dintre unităţile de producţie sunt de mari dimensiuni, comparativ cu serviciile sau comerţul unde firmele îşi desfăşoară de foarte multe ori activitatea cu mai puţin de cinci angajaţi.

Mai „dezechilibraţi” decât la nivel naţional

Potrivit ultimelor date disponibile aferente anului 2011, furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), patru din zece companii active au avut activitate principală serviciile în 2011, iar industria însuma 49715 întreprinderi, respectiv 11,6% din totalul întreprinderilor active din domeniul economic.


Dezechilibrul dă semne că se va  majora în perioada următoare. Managerii companiilor se aşteaptă pentru perioada iulie - septembrie la creşteri în comerţ şi construcţii şi la stagnarea activităţii în industria prelucrătoare şi servicii, în raport cu cele trei luni anterioare, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de INS.

Agricultura, codaşa oraşului

Agricultura are cea mai mică pondere în totalul sectoarelor economice după cifra de afaceri (0.07%) şi penultima pondere ca număr de companii (0.89%). Cele 201 de companii înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului din Cluj-Napoca au ca obiect de activitate creşterea animalelor (45.13% -cifră de afaceri şi 43.78% -număr de companii), agricultura (37.4% -cifră de afaceri şi 38.8% -număr de firme), silvicultura (16.13% -cifră de afaceri şi 10.95% -număr de companii) şi pescuitul (1.34% -cifră de afaceri şi 6.47% -număr de companii).