Economie
Leul a intrat într-o perioadă de depreciere
Faptul că perioada „banilor ieftini”, creaţi de tiparniţa marilor bănci centrale, în special de Rezerva Federală americană, se apropie de sfârşit, creează o presiune constantă asupra monedelor considerate „riscante”, categorie în care intră şi leul.
Investitorii au început de câteva luni să îşi majoreze plasamentele în obligaţiunile emise de Trezoreria SUA, în condiţiile în care se aşteaptă ca Fed să reducă, cu 10 până la 20 miliarde dolari, sumele pe care le injectează în economia SUA, care se ridică în prezent la 80 miliarde dolari lunar, măsură care va „scumpi” moneda americană.
Pe acest fond, cursul euro a urcat de la 4,4653 lei, la începutul săptămânii, la 4,4847 lei, în şedinţa de joi, medie care reprezenta maximul ultimelor 11 săptămâni, iar cotaţiile au atins un vârf de 4,4850 lei. Finalul săptămânii a adus o scădere uşoară a euro, BNR anunţând un curs de 4,4771 lei.
Şedinţa de vineri s-a deschis în jurul pragului de 4,48 lei, faţă de 4,4850 lei la închiderea de joi. Volumele reduse de tranzacţionare şi lipsa unor ordine de cumpărare de valută au permis leului să se aprecieze, cotaţiile de la închidere coborând la 4,47 – 4,4730 lei, după ce a fost atins un minim de 4,4650 lei.
Pentru perioada rămasă până la finalul anului este de aşteptat ca, în ciuda datelor economice pozitive pe care le va înregistra România în acest an, precum creşterea PIB şi scăderea inflaţiei, leul să cunoască o evoluţie negativă, cauzată în principal de factorii externi. De altfel, evoluţia economică pozitivă a permis Trezoreriei să atragă, de pe pieţele internaţionale, peste 1,5 miliarde euro, printr-o emisiune de obligaţiuni denominate în euro cu scadenţa la şapte ani, valoarea subscripţiilor fiind de 6,2 miliarde de euro.
Presiunea pe leu se va datora şi faptului că, aşa cum arată declaraţiile oficialilor BNR, va continua procesul de scăderea a dobânzii de politică monetară, care se situează în prezent la minimul istoric de 4,5%, ceea ce va îndepărta o parte dintre investitorii externi, care au permis leului să se întărească, la începutul lui mai, la 4,3207 lei, medie care nu mai fusese înregistrată din 2011.
Temerile într-o astfel de evoluţie, a făcut ca preţul futures al euro, cu scadenţa decembrie să crească în piaţa de la Sibiu la 4,4998 lei.
Cursul dolarului american a avut o tendinţă descendentă, de la 3,3884 la 3,3685 lei, iar francul elveţian a fluctuat între 3,6064 şi 3,6240 lei, medie care nu a mai fost atinsă de la finalul lui iunie, pentru ca vineri moneda helvetă să coboare la 3,6173 lei.
Perechea euro/dolar a urcat de la 1,3164 la, al începutul săptămânii, la 1,3321 dolari, la finele ei. Pieţele americane au închis vineri la 1,3298 dolari
Euro s-a întărit urmare a faptului că perspectivele unei intervenţii militare a SUA în Siria s-au redus, după ce Rusia au propus o supraveghere internaţională a arsenalului chimic al regimului de la Damasc.
La Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe decembrie la 1,318 – 1,3325, respectiv la 1,32 – 1,3301 dolari pe martie, iar uncia de aur a scăzut pentru octombrie de la 1.389,50 la 1.306.60 dolari.
Radu Georgescu