Economie
Deficitul bugetar, cu 3,47 miliarde lei mai mic decât în februarie 2009
Bugetul general consolidat a înregistrat în primele două luni un deficit de 2,34 miliarde de lei, reprezentând 0,43% din PIB, mai puţin de jumătate comparativ cu ponderea de 1,1% din PIB din perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.
Deficitul bugetului general consolidat a fost în primele două luni ale acestui an cu 59,8%, respectiv cu 3,47 miliarde de lei, mai mic decât valoarea raportată pentru perioada similară din 2009, în condiţiile în care veniturile totale au urcat cu 8,3%, iar cheltuielile s-au redus cu 4,4%. Veniturile bugetului general consolidat au însumat în primele două luni 27,4 miliarde de lei, adică 5% din PIB, iar cheltuielile au fost de 29,8 miliarde de lei, respectiv 5,5% din PIB.
Creşterea veniturilor a fost susţinută de majorarea încasărilor din TVA cu 33,5%, la 7,2 miliarde de lei, în condiţiile majorării taxei de la 19% la 24%, dar şi de dublarea sumelor primite de la UE în contul plăţilor efectuate şi prefinanţate, la 573,7 milioane de lei. Veniturile din accize au crescut în primele două luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 12,9%, la 2,5 miliarde de lei, în timp ce încasările din impozitul pe profit, salarii, venit şi câştiguri din capital au scăzut cu 12,2%, la 4,65 miliarde de lei.
Costurile cu bunurile şi serviciile au avansat în primele două luni cu 3,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 3,94 miliarde de lei, iar cheltuielile cu subvenţiile s-au redus cu 18,6%, la 1,54 miliarde de lei. Bugetul a avut anul trecut un deficit de 33,3 miliarde de lei, respectiv 6,5% din PIB, sub limita stabilită în acordul cu FMI, de 34,6 miliarde lei. Pentru acest an, autorităţile îşi propun să reducă deficitul bugetar la 4,4% din PIB (24 miliarde de lei).