monitorulcj.ro Menu
Economie

Ministrul Transporturilor cere şefului comisiei de privatizare să transmită luni un punct de vedere privind CFR Marfă

Ramona Manescu

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut secretarului de stat Cristian Ghibu, preşedintele comisiei de privatizare a CFR Marfă, şi consultanţilor Deloitte şi Muşat şi Asociaţii să transmită luni un punct de vedere privind evoluţia, momentul şi paşii următori în această privatizare.

"Este datoria domnului Ghibu ca, împreună cu consultanţii, să gestioneze acest proces de privatizare în favoarea statului român, care l-a învestit cu această responsabilitate, încă din februarie 2013, atunci când a fost numit la conducerea comisiei de privatizare şi mai târziu în septembrie 2013, când a semnat contractul de privatizare cu câştigătorul licitaţiei. Încă de la debutul mandatului de ministru i-am cerut domnului secretar de stat Ghibu să se concentreze pe ducerea la bun sfârşit a procesului de privatizare", a declarat Mănescu într-un comunicat transmis de Ministerul Transporturilor.
Grup Feroviar Român (GFR) a cerut duminică Ministerului Transporturilor să facă public contractul de pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la CFR Marfă, solicitând totodată implicarea directă a ministrului de resort, Ramona Mănescu, în vederea evitării unui eşec al privatizării.
"GFR este în continuare dispus să colaboreze cu Ministerul Transporturilor pentru a identifica împreună căile legale prin care poate fi evitat eşecul unei licitaţii care ar afecta negativ mediul economic şi ar descuraja investiţiile străine. Grup Feroviar Român contează pe susţinerea conducerii Ministerului Transporturilor pentru prevenirea acestei situaţii", se arată într-un comunicat transmis de GFR, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica.

GFR consideră că în acest moment comisia de privatizare invocă termenul de obţinere a avizului din partea Consiliului Concurenţei drept motiv pentru un anticipat eşec al tranzacţiei, pentru a ascunde faptul că în mod flagrant nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin. Până în prezent, GFR a plătit o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 milioane de euro, reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei. În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.