monitorulcj.ro Menu
Economie

Leul revine pe depreciere

Chiar dacă euro s-a apreciat ieri la un nou maxim de 1,3822 dolari, cotaţie care nu a mai fost atinsă de la începutul lui noiembrie 2011, aversiunea faţă de risc a fost prezentă în rândul investitorilor, astfel că monedele din regiune înregistrau deprecieri în faţa celei unice.

Leul revine pe depreciere

Cursul euro a urcat de la 4,4378 la 4,4508 lei, într-o şedinţă care s-a deschis în jurul pragului de 4,44 lei, nivel la care s-a închis piaţa miercuri. Publicarea unui indice european, Le PMI  (Purchasing Managers Index), care a dezamăgit investitorii, a determinat ieşiri de pe monedele emergente, astfel că euro a urcat uşor peste pragul de 4,45 lei, iar cursul mediu a crescut de la 4,4378 lei, acum două zile, la 4,4508 lei. La ora 14:00 tranzacţiiile se realizau la 4,4810 – 4,4510 lei.

La depreciere leului ar fi contribuit, în opinia celor de la ING Bank, zvonurilor conform cărora se discută posibilitatea majorării, de anul viitor, a cotei unice de la 16 la 22%, în paralel cu scăderea TVA de la 24 la 22%, ceea ce a creat o stare de nelinişte,


În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 4,4650 lei, în scădere cu jumătate de ban faţă de închiderea de miercuri.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,2251 la 3,2257 lei, iar francul elveţian de la 3,6036 la 3,6197 lei.


Perechea euro/dolar creştea ieri la 1,3765 – 1,3822 dolari, urmare a zvonurilor referitoare la faptul că Rezerva Federală americană va continua programul său de relaxare cantitativă, prin intermediul căruia injectează lunar 85 miliarde dolari în economia americană, după ce şomajul american continuă să fie prea ridicat.

Anunţul referitor la scăderea în octombrie a indicelui PMI din zona euro, calculat de Institutul  Markit, la 51,5  faţă de 52,2 puncte în septembrie, a produs scăderea euro  sub pragul de 1,38 dolari.


La Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,3775 – 1,3988 dolari iar pe martie la 1,3750 – 1,3780 dolari, în timp ce uncia de aur creştea pentru scadenţa de săptămâna viitoare la 1.336 – 1.341 dolari.