monitorulcj.ro Menu
Economie

Băsescu, despre implementarea pieţei digitale: “O problemă de mentalitate”

Preşedintele Traian Băsescu

Preşedintele Băsescu a declarat, la finalul Consiliului European, despre implementarea pieţei digitale europene, că vor fi necesare cursuri pentru ca funcţionarii, "indiferent ce partid i-a trimis în diverse funcţii şi pilele cui sunt, să înveţe să opereze calculatorul, nu ca pe o maşină de scris".

Preşedintele a ţinut să menţioneze, ca o concluzie a Consiliului European, că, pentru a reuşi, România are nevoie de investiţii în extinderea reţelei de bandă largă. "Pentru ca UE să reuşească, avem nevoie de o piaţă unică, bine reglementată şi la un nivel acceptat de autorităţile naţionale", a afirmat Traian Băsescu, adăugând că este necesară şi "îmbunătăţirea competenţei unitare", potrivit Mediafax.

El s-a referit la competenţa celor care operează sistemele digitale şi care trebuie să fie "relativ uniformizată la nivelul Uniunii Europene", prin pregătirea la diverse nivele de învăţământ. Băsescu a explicat că implementarea acestei pieţe digitale la nivel european se va răsfrânge asupra oamenilor prin faptul că îi va face să nu mai stea în faţa ghişeelor.


"Ori că au nevoie de o copie legalizată după un certificat de naştere, ori că au nevoie să ştie notele copilului la şcoală, ori că au nevoie să participe la o licitaţe sau să plătească factura la gaze sau energie electrică, toate se vor putea face de acasă dacă acest program reuşeşte", a mai spus şeful statului, apreciind ca important faptul că cetăţeanul nu mai intră în contact cu funcţionarul public, ci că apasă pe un buton, de acasă, îi pleacă banii din cont şi îşi achită factura la gaze".

Şeful statului a mai spus că "putem face infrastructură, putem să distribuim calculatoare în orice colţişor de casă, în mediul urban şi mediul rural, dar, dacă nu vom putea să operăm sistemele din lipsă de oameni calificaţi, efortul este inutil şi banii aruncaţi".


Potrivit preşedintelui Băsescu, "marea problemă este dacă funcţionarul român va vrea să lucreze dacă proiectul se va bloca în rezistenţa instituţiilor la a se lipsi de contactul cu cetăţeanul".

"Aici vom avea o problemă de mentalitate în tot aparatul de stat, care va trebui să înţeleagă că a trecut vremea, pentru că aşa s-a stabilit în Europa, să ne civilizăm în mod accelerat, să nu mai stăm la cozi pentru plata facturii la încălzire, a impozitului la casă", a comentat şeful statului.


El a adăugat: "Vor trebui făcute cursuri pentru ca funcţionarii, indiferent ce partid i-a trimis pe acolo, în diverse funcţii, şi pilele cui sunt, să înveţe să opereze calculatorul, nu ca pe o maşină de scris". "Avem miliarde investite în maşini de scris, prin ministere, prin primării, pentru că le folosesc doar să scrie, nu să interacţioneze cu cetăţeanul, cu instituţiile".