monitorulcj.ro Menu
Economie

Comandă uriașă, de 100 de miliarde de dolari, pentru noua aeronavă Boeing 777

Boeing a lansat duminică, la Salonul Aeronautic de la Dubai, noua versiune a aeronavei 777, pentru care a primit 259 de comenzi, în valoare de circa 100 de miliarde de dolari la preţul de catalog, aceasta fiind lansarea cu cel mai mare succes din istoria avioanelor comerciale.

Comandă uriașă, de 100 de miliarde de dolari, pentru noua aeronava Boeing

Angajamentele însumând 100 de miliarde de dolari reprezintă cea mai mare comandă cumulată din istoria companiei, a declarat preşedintele Boeing, James McNerney, scrie Mediafax.

Boeing a atras comenzi pentru 777X din partea mai multor companii, printre care Emirates - 150 de avioane, Qatar Airways - 50 şi Etihad Airways - 25.


De asemenea, producătorul american de aeronave a primit şi peste 100 de comenzi pentru avioane de dimensiuni mai mici, în valoare de peste 11 miliarde de dolari, din partea operatorului de zboruri low-cost FlyDubai.

Model 777X reprezintă lansarea cu cel mai mare succes din istoria avioanelor comerciale, scrie Wall Street Journal.


Beoing ar trebui să înceapă livrarea noului model înainte de anul 2020.

Emirates a anunţat duminică, prima zi a Salonului Aeronautic de la Dubai, că va comanda suplimentar încă 50 de avioane Airbus A380. Numărul total al comenzilor companiei pentru A380 a urcat astfel la 140 de aeronave,


Pentru Boeing şi rivalul european Airbus, salonul de la Dubai a devenit esenţial pentru lansarea de noi avioane şi contractarea de comenzi mari, care influenţează perspectivele companiilor pe perioade de mai mulţi ani.

 

Etichete: boeing