monitorulcj.ro Menu
Economie

Dolarul american a pierdut 1,4 bani

Deprecierea monedei americane față de cea europeană, la valori care se înregistrau la finalul lunii trecute, a provocat o scădere a cursului dolarului de la 3,28 la 3,2664 lei. Această tendință s-ar putea menţine până la finalul săptămânii, piaţa americană fiind închisă cu prilejul Sărbătorii Recunoştiinţei.

Dolarul american a pierdut 1,4 bani

Cursul euro a coborât, la rândul său, de la 4,4438 la 4,4413 lei. Piaţa locală s-a deschis la 4,4420 – 4,4450 lei, cotaţii aproape identice cu cele de marţi seară. Volatilitatea şi volumul tranzacţiilor au fost modeste, euro mişcându-se între 4,44 şi 4,4450 lei. După ora 14:00, tendinţa de uşoară apreciere se menţinea, euro coborând la 4,4370 – 4,44 lei.

În cazul în care aversiunea faţă de risc se va menţine la cote reduse, este posibil ca euro să testeze din nou pragul de 4,43 lei.


Francul elveţian a avut o mişcare diferită  faţă de celelalte valute majore, iar cursul lui a crescut de la 3,6086 la 3,6092 lei.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro urca de la 4,44 lei, preţ futures stabilit marţi, la 4,4450 – 4,4451 lei.


Monedele din regiune erau stabile faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,199 – 4,206 zloţi iar cea maghiară la 298,5 – 299,2 forinţi.

Perechea euro/dolar urca ieri de la 1,3557 la 1,3613 dolari, aprecierea datorându-se publicării indicelului de încredere al consumatorilor germani, calculat de Institutul GfK, care indică o îmbunătăţire a percepţiei acestora faţă de viitor.


Investitorii au fost mulţumiţi şi de anunţul referitor la acordul dintre coaliţia CDU/CSU, condusă de cancelarul Angela Merkel, şi Partidul social-democrat (SPD), care deschide calea formării noului guvern german.

La Sibiu, euro se tranzacţiona pentru scadenţa de săptămâna viitoare la 1,3575 – 1,3612, respectiv la 1,3565 – 1,3580 dolari pentru martie. Deprecierea monedei americane a fost însoţită de creşterea preţurilor unciei de aur cu scadenţa decembrie la 1.246 – 1.254 dolari.