monitorulcj.ro Menu
Economie

Lumea afacerilor este încă a bărbaţilor la Cluj

Dacă în ceea ce priveşte prezenţa în managementul companiilor s-a înregistrat o creştere a numărului de femei, la capitolul antreprenoriat diferenţele sunt încă semnificative între cele două sexe.

Lumea afacerilor este încă a bărbaţilor la Cluj

Oricât am tânji după egalitatea între sexe, statisticile ne arată că, cel puţin în business, suntem încă departe de a îndepli acest deziderat.

Astfel, potrivit ultimelor date publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), aferente lunii octombrie, doar 35% dintre acţionarii firmelor din Cluj sunt femei, în timp ce majoritatea (65%) sunt bărbaţi.


„Factorii naturali” stau în calea echilibrului

Potrivit Mihaelei Rus, preşedinta Asociaţiei Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj, lucrurile se schimbă în bine în ceea ce priveşte ocuparea funcţiilor de conducere de către sexul frumos, însă deschiderea de afaceri rămâne un „teritoriu”  controlat de bărbaţi şi asta din motive „naturale”.

„Dacă ne referim la top management, faţă de acum 20 de ani, când doar aproximativ 5% din companii aveau în conducere femei, obserăm o creştere importantă, iar trend-ul merge pe aceeaşi linie. Femeile au demonstrat că au curajul şi abilităţile necesare să ocupe funcţii de conducere. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte antreprenoriatul creşterile nu sunt spectaculoase şi asta din factori naturali. Practic la vârsta la care majoritatea se lansează în antreprenoriat femeile îşi întemeiază o familie. Un copil le întrerupe activitatea cu doi ani”, explică Mihaela Rus.


Milioane de euro controlate, în 2012, la nivel de judeţ, de femei   

În 2012, doar cele 85 de membre ale Asociaţiei Femeilor de Afaceri (AFA) din Cluj au contabilizat, prin companiile pe care le conduc, vânzări de peste 720 de milioane de euro, cu o forţă de muncă totală de peste 3.400 de angajaţi, potrivit preşedintei  organizaţiei locale.

Femeile, floare rară în topul bogaţilor

Dacă la capitolul afaceri rulate, femeile stau bine, situaţia se schimbă când vine vorba de bogăţie. Astfel, pe lista persoanelor care deţin cele mai mari 19 averi din judeţ, averi de ordinul milioanelor de euro, întocmită de realizatorii ultimului Top 300 Capital, se află doar trei femei şi acestea incluse în clasament doar prin intermediul afacerilor de familie şi nu datorită afacerilor personale.


Prima este văduva lui Claudiu Silaghi, Mirela, care are alături de copiii săi o avere de 34-35 de milioane de euro. Anul trecut, cea mai mare firmă a familiei, Star Lubrificants, a înregistrat o cifra de afaceri de 8,84 milioane de euro.

Pe listă se află şi Silvia Fodor , care împreună cu şotul ei Zsolt, administrează Mobile Distribution, cel mai mare distribuitor de cartele pre-pay din România, care s-a menţinut ca cifra de afaceri, în 2012, la 48,8 milioane de euro. Euro GSM, afacerea principala a soţilor, a ajuns la o cifra de afaceri de 22,7 milioane de euro. Cei doi au o avere estimata la 26-27 milioane de euro.


În topul averilor cu participaţie feminină se numără şi averea familiei Cristea, estimată la 23-25 de milioane de euro. Adriana Cristea si fiul ei, Ştefan, au reuşit în 2012 semnarea unui contract cu producătorul de componente auto Fujikura Automotive, cel mai mare impuls pentru afacerea Arc Parc Industrial Dej.

Lideri sunt tot bărbaţii – cel mai bogat clujean a rămas Ştefan Vuza, urmat de Horia Ciorcilă şi fraţii Simion şi Teofil Mureşan.


Alte exemple de succes din Cluj

 

Mihaela Rus

Conduce agenţia de publicitate Vitrina, considerată cea mai prestigioasă agenţie de publicitate full-service din afara Bucureştiului, însă a dezvoltat cu succes şi investiţii în domeniul imobiliar, cea mai cunoscută fiind clădirea Vitrina Business Center.

Lucia Morariu

Este preşedinte-director general al companiei Eximtur, cea mai mare agenţie de turism cu capital românesc, prezentă pe piaţa de profil din 1993, care numără în prezent 25 de agenţii de călătorie, 14 proprii şi 11 francizate.

Nastaca Biji

Are o experiență de business de 20 de ani, timp în care a dezvoltat cu succes compania de distribuție și retail Nasticom Impex SRL . Deşi a început pe ramura de distribuţie, afacerea s-a dezvoltat ulterior şi pe ramura de retail prin înfiinţarea lanţului de magazine Nasti&Co.

Etichete: femei de afaceri